Florin Cîţu afirmă că mandatul său a fost acela de a menţine perspectiva alegerilor anticipate
"PSD-ul s-a comportat iresponsabil în toată această perioadă. Le-am cerut de patru luni de zile să nu mai voteze în Parlament legi populiste care aruncă în aer bugetul. Ieri au votat o astfel de lege. Cum să negociezi cu aceşti oameni? Aceşti oameni sunt toxici şi când am spus "România fără PSD", aşa ar trebui să fie. Trebuie să ţineţi mine că mandatul meu a fost acela pentru a menţine alegeri anticipate. Era un proiect pe care l-am acceptat împreună cu toţi partenerii din Opoziţie. Unii parteneri din Opoziţie cu care ar trebui să mai discutăm, care s-au răzgândit între timp", a declarat Cîţu la Parlament, înaintea şedinţei Biroului Executiv al PNL.
Întrebat dacă a fost avută în vedere şi varianta în care să preia guvernul, Florin Cîţu a spus: "Dar nu cu voturile PSD şi ALDE".