Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Firea: Voi fi prezentă la mitingul împotriva abuzurilor. Trăim într-o dictatură a minorității

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, care este și președintele al PSD București, a anunțat pe Facebook că va participa la mitingul partidului, deoarece ”trăim într-o dictatură a minorității”.

Firea susține că, deși PSD, a câștigat alegerile parlamentare, ”din prima zi, atât Guvernul cât și autoritățile locale au fost supuse unei campanii de denigrare, defăimare, transmiterea de informații false, manipulare și boicotare a activității”.

Fără să indice în mod clar către cine se îndreaptă mesajul de protest, Gabriela Firea vorbește la modul general despre faptul că ”votul românilor” nu a fost respectat, despre ”presiuni instituționale”, susținând că ”cine are curajul să se revolte e pus la zid”.

Mesajul integral al Gabrielei Firea:

”În această seară la ora 20,00 voi fi prezentă la mitingul împotriva abuzurilor, organizat legal de PSD-ALDE. Orice fel de abuz trebuie sancționat! Dar în special cel de putere. Nimic nu poate fi mai anti-democratic, decât să nu respecți votul românilor! Am câștigat alegerile dar, din prima zi, atât Guvernul cât și autoritățile locale au fost supuse unei campanii de denigrare, defăimare, transmiterea de informații false, manipulare și boicotare a activității. Voința românilor a fost călcată în picioare!

Citește și
Aurelian Pavelescu
PNŢCD susține mitingul PSD: ”Nu este o simplă alegere politică, ci o obligaţie”

Trăim într-o dictatură a minorității care nu s-a bucurat de votul românilor dar care vrea să confiște instituțiile prin fraudă politică și morală. Prin minciună și presiuni instituționale! Unii mai slabi au căzut victime sau chiar au pactizat cu grupările ilegitime din instituții. Cine îndrăznește să spună ceva este amenințat! Cine are curajul să se revolte e pus la zid de oameni certați cu legea și plătiți să creeze haos! Spun NU anarhiei! Spun DA democrației și statului de drept, nu de drepți! România este a tuturor românilor! Nu a celor care sunt plătiți să provoace evenimente negative și să nesocotească votul românilor.

România este o țară frumoasă pe care mulți au denigrat-o în exterior intenționat, că să ne fie rușine să scoatem capul în lume! Dacă și tu vrei democrație și nu haos și abuz, vino la ora 20, 00, în Piață Victoriei!”

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult