Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Europarlamentar PSD, despre Verhofstadt: Solicită încălcarea statului de drept în România

Un eurodeputat PSD i-a răspuns liderului ALDE european: Guy Verhofstadt ne solicită încălcarea statului de drept în România.

Europarlamentarul PSD Gabriela Zoană consideră că liderul eurodeputaţilor ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, îndeamnă Guvernul României "să intervină în actul de justiţie" prin scrisoarea de susţinere a Laurei Codruţa Kovesi pe care i-a adresat-o preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, ceea ce, adaugă ea, "este o tentativă de încălcare a statului de drept în România", relatează Agerpres

"Am văzut că liderul eurodeputaţilor ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a trimis o scrisoare către preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, prin care, fără să ne ascundem după expresii diplomatice, cerea acestuia să facă presiuni asupra Guvernului României pentru ca Laura Codruţa Kovesi să poată participa la procesul de selecţie pentru funcţia de procuror-şef european. Practic, Guy Verhofstadt îndeamnă Guvernul României să intervină în actul de justiţie şi să dispună procurorilor să înceteze a strânge probe în cazul Laurei Codruţa Kovesi. Este, practic, o tentativă de încălcare a statului de drept în România, din partea unui lider de grup europarlamentar care ne critică permanent ţara exact pentru acest motiv", afirmă Gabriela Zoană într-un comunicat.

Eurodeputatul PSD adaugă că Verhofstadt şi "alţii ca el" nu înţeleg că "România nu a intrat în Uniunea Europeană pentru a executa ordinele domniei sale, ci pentru a fi membru cu drepturi egale în această familie europeană".

Ea adaugă că, de asemenea, Verhofstadt marşează mult "pe cartea faptului că doamna Kovesi este doar suspect şi nu este condamnată încă".

"Eu doresc să îl întreb pe liderul ALDE din Parlamentul European, dacă ar fi avut un candidat din ţara domniei sale, suspect într-unul sau în 18 dosare penale, la fel i-ar fi susţinut candidatura? Declaraţia domnului Verhofstadt pare mai degrabă o modalitate prin care se doreşte intimidarea actului de justiţie din România. Dar, dacă Verhofstadt s-a gândit să rezolve domnia sa această problemă a doamnei Kovesi, făcând presiuni asupra Guvernului, poate se gândeşte şi cum să îi rezolve şi cealaltă problemă: lipsa de calificare a fostului procuror şef al DNA. Pentru a participa la acea procedură de selecţie, doamna Kovesi are nevoie de o echivalare rapidă a gradului profesional de procuror de parchet de pe lângă tribunal cu cel de procuror de la Înalta Curte de Justiţie. Depechez-vous, monsieur Guy Verhofstadt!", mai afirmă Zoană.

Preşedintele grupului ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a anunţat luni, pe Twitter, că i-a trimis o scrisoare preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, prin care i-a cerut să apere integritatea procesului de selecţie pentru funcţia de procuror-şef european şi să le ceară autorităţilor române să garanteze că Laura Codruţa Kovesi va putea participa pe deplin la acesta.

Verhofstadt scrie în postarea de pe Twitter că scrisoarea, semnată şi de vicepreşedinta grupului ALDE, Sophie In't Veld, face referire la procesul de selecţie a procurorului-şef european, pentru care trei candidaţi au fost reţinuţi pe lista scurtă de către un comitet independent de selecţie.

"Suntem consternaţi de atacurile autorităţilor române împotriva unuia dintre candidaţii selectaţi şi suntem îngrijoraţi că acestea riscă să submineze integritatea procesului de selecţie. A fost şocant să aflu că o citaţie emisă împotriva dnei Kovesi după ce a fost inclusă pe lista scurtă ar putea s-o împiedice să participe la audieri în Parlamentul European. Este de datoria PE să nu anticipeze rezultatul audierilor care vor avea loc la sfârşitul lui februarie şi să garanteze un proces corect pentru toţi cei trei candidaţi. De aceea, vă solicităm să interveniţi în apărarea procesului de selecţie şi să cereţi autorităţilor române să garanteze că dna Kovesi poate participa pe deplin la audieri şi poate apărea în faţa PE. Atât timp cât nu a fost acuzată de nimic, ca să nu mai vorbim de condamnare, nu poate fi lipsită de drepturile ei", se menţionează în scrisoare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult