Eugen Tomac: "Diaspora jignită din nou de Guvernul Manelelor"
Diaspora jignită din nou de Guvernul Manelelor. Într-o săptămână în care ar trebui să vorbim despre unitate şi despre părţile pozitive ale României, încă un cap pătrat de la Palatul Victoria atacă o parte vie din corpul naţiunii române, scroe News.ro.
Eugen Teodorovici propune, nici mai mult, nici mai putin decât restrângerea dreptului de muncă a celor 4,5 milioane de români plecaţi în străinătate pentru un trai mai bun”, scrie, marţi, pe Facebook, preşedintele PMP, Eugen Tomac.
El a făcut referire la clipul video în care senatorul PSD Niculae Bădălău a apărut la o petrecere unde se cânta o melodie cu mesaj jignitor la adresa diasporei.
”Prin acest enunţ, ministrul de Finanţe nu face decât să confirme că maneaua cântată de ministrul Economiei, Naşu’ Bădălău, cu versuri jignitoare la adresa diasporei româneşti, este o adevărată filozofie pentru Guvernul Dragnea-Dăncilă”, a mai scris Tomac.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a spus, marţi, în cadrul unei dezbateri în Parlament, că doreşte limitarea la 5 ani a dreptului de a lucra într-o ţară membră a Uniunii Europene (UE), în contextul în care angajaţii plecaţi din România, la muncă în Germania, nu se mai întorc ”în veci”.
El a precizat că trebuie să existe un permis de muncă în acelaşi timp, în toate statele membre UE, astfel ca angajaţii să fie obligaţi să migreze.