Episodul „MTO”. Cum s-au făcut de râs fostul premier Ponta și ministrul de Finanțe, în 2014, la Cotroceni
Galerie foto
Decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial, iar Victor Ponta a confirmat asta printr-o postare pe Facebook în care a menționat că „haterii săi” îl consideră și în prezent „cel mai bun premier pe zona economică” pe care România l-a avut.
Așadar, fostul prim-ministru al României s-a arătat încântat că a fost numit consilier onorific în domeniul relaţiilor economice internaţionale, deși nu este plătit pentru acest post, funcția fiind onorfică.
„Back în business! Dacă am ocazia să fac ceva concret nu mă mulţumesc să stau pe margine bosumflat şi să critic tot. Dacă pot să fiu într-o echipă în care sunt apreciat nu trebuie să fiu eu Căpitan - ştiu să joc şi în atac şi în apărare. Dacă şi haterii mei spun că am fost cel mai bun premier pentru zona economică de ce să nu aplic ce am învăţat atunci şi, în plus, ce am văzut în ultimii ani, în zona privată (unde ar trebui să lucreze măcar puţin toţi cei care conduc mari instituţii publice)”, a scris Victor Ponta, sâmbătă, pe Facebook.
Episodul „MTO” de la Cotroceni, din 2014În prezent consilier onorific în domeniul relaţiilor economice internaţionale, Victor Ponta a trecut printr-un episod în 2014, la Palatul Cotroceni, în care a fost pus în dificultate în cadrul unei discuții pe tema reducerii CAS cu 5%.
La discuțiile de la Palatul Cotroceni de la acea vreme au participat și președintele în funcție Traian Băsescu și ministrul Economiei de la acea vreme, Ioana Petrescu. Tema era reducerea CAS, măsură nesusținută de fostul Președinte al României, care afirma la acea vreme că ea nu poate fi susținută financiar.
Traian Băsescu a cerut, la un moment dat, premierului Ponta şi ministrului de la Finanțe să prezinte MTO. Termenul pare că le-a dat dat bătăi de cap lui Victor Ponta și Ioanei Petrescu.
Atât Victor Ponta, cât şi colega sa de cabinet s-au arătat surprinşi de afirmaţia lui Traian Băsescu „Mai este şi MTO-ul”.
Băsescu: Avem și MTO.
Ba chiar premierul l-a rugat pe şeful statului să repete ce a spus.
Ponta: Poftiți?
Intuid că Ponta și Petrescu au fost puși în dificultate, Băsescu a revenit, fără a explica termenul, cu și mai multe întrebări despre MTO.
Băsescu: MTO-ul, avem și MTO-ul care mai înseamnă vreo 6 miliarde...
Ponta: O să lucram la toate..
Băsescu: Haha. Dați-mi sursele, că povestea asta cu buna colectare...
Ponta: Domnule președinte, când o să avem proiectul legii bugetului votat de Parlament, cu siguranță va veni la dumneavoastră sau la noul președinte la promulgare.
Băsescu: Sper să ajungă la mine, adică ar fi „unfair” să intrați în alegeri fără să trimiteți bugetul la Parlament.
Ponta: Ar fi unfair că va fi alt prim-ministru și să își facă bugetul cum consideră.
Băsescu: Nu, în campanie o să fiți dumneavoastră.
Ponta: De acord.
Băsescu: Bun, doamna ministru, că m-aș adresa și ministrului de resort, avem de acoperit MTO-ul și deficitul ăsta. Amândouă la un loc înseamnă vreo 6 plus 5 - 11 miliarde. Din ce?
Ioana Petrescu: Domnule președinte, în primul rând, măsură CAS este o măsură extraordinar de bună și pentru mediul de afaceri, dar și pentru angajatori. O susțin din tot sufletul și mai ales că acum a trecut și prin Parlament. Vă asigur că am făcut studii foarte bune și asupra sustenabilitații.
Băsescu: Doamnă, dați-mi și mie studiul care spuneți că s-a făcut.
Ponta: Vă dăm tot ce avem.
Băsescu: Haha. Măi oameni buni, discutăm ca intre oameni care știu despre ce vorbesc sau...? Arătați-mi din ce se compune structura de venituri suplimentare care să vă acopere MTO-ul și deficitul suplimentar creat la fondul de pensii.
MTO vine de la termenul englezesc „Medium Term Objective”, care înseamnă obiectivul bugetar pe termen mediu. Acesta reprezintă efortul bugetar pentru eliminarea riscului de depăşire a deficitului bugetar de 3% din PIB, prevăzut în Tratatul de aderare, care asigură, pe termen lung, stabilitatea finanţelor publice.