Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Elena Udrea: ”După 11 ani de la “bilețelul roz”, azi îi dau dreptate lui Tăriceanu”

Elena Udrea a scris pe Facebook că, "după 11 ani de la 'bilețelul roz'", îi dă dreptate lui Călin Popescu Tăriceanu.

Ea a făcut referire la declarațiile liderului ALDE, care a spus vineri că președintele Klaus Iohannis ”a preluat aceleași metehne de la Băsescu, mai puțin calitățile lui". 

”După 11 ani de la “bilețelul roz”, azi îi dau dreptate lui Tăriceanu și îi apreciez poziția curajoasă, constantă și argumentată în favoarea reinstaurarii democrației și împotriva abuzurilor pe care le comit în România, reprezentații puterii oculte a serviciilor secrete și a justiției de tip “câmp tactic”.

Viața nu încetează să ne ofere șansa de a învăța din greșelile trecutului...” - a scris Udrea pe Facebook.

Citește și
Elena Udrea
Nuntile, botezurile si divorturile, surse sigure de venit pentru alesii neamului. Cu ce s-a ales Udrea dupa divortul de Cocos

Întâmplarea la care face referire Elena Udrea a avut loc în 2007 și a provocat un scandal între Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu.

Băsescu l-a acuzat pe Tariceanu, în baza acelui ”bilețel roz”, că a încercat să influențeze justiția, în favoarea lui Dinu Patriciu.

Vineri, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a susţinut că şeful statului, Klaus Iohannis, patronează sistemul represiv al statului, care îl foloseşte, la rândul său, ca pe o marionetă.

Liderul ALDE a afirmat că preşedintele Iohannis repetă "greşeala" predecesorului său, Traian Băsescu, de a folosi "forţe represive ale statului pentru a tranşa lupta politică".

"Până la urmă, trebuie trasă o concluzie şi aici cred că preşedintele are o mare responsabilitate. Trebuie trasă concluzia că el face exact aceeaşi greşeală pe care a făcut-o predecesorul său, Traian Băsescu, de a folosi aceste forţe represive ale statului pentru a tranşa lupta politică, pentru a-şi elimina adversarii, pentru a distorsiona, prin distribuirea de ştiri false, percepţia publică. Şi o face amplu şi grosolan. Am văzut că adoptă exact acelaşi stil de a face politică cu cel al lui Traian Băsescu. A menţinut, a preluat exact aceleaşi metehne de la Băsescu, mai puţin, sigur, calităţile lui", a mai adăugat el.

Acuzaţiile au fost lansate de Tăriceanu după ce în spaţiul public au apărut informaţii privind existenţa unui mandat de supraveghere pe numele său în 2014, în perioada campaniei pentru alegerile prezidenţiale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult