Dragnea pregătește răzbunarea pe Dăncilă din pușcărie. Ce a cerut în instanță
Your browser doesn't support HTML5 video.
Prin avocatul său, Dragnea a contestat în instanță modul în care a ajuns în funcţie Dăncilă, despre care spunea, când a propus-o premier, că este „o femeie neconflictuală". Dar, imediat ce Dragnea a fost închis, pe 27 mai, Viorica Dăncilă a preluat partidul şi în scurt timp colegii care au susţinut-o au votat-o să le fie preşedinte.
După ce PSD şi-a ales noua conducere la congresul din 29 iunie, social democraţii au cerut validarea deciziei în instanţă, conform legii. Aceasta este etapa în care Liviu Dragnea a intervenit, cerând prin intermediul avocatei sale să blocheze procedura.
Fostul şef PSD, ales în 2015 de către toţi membrii de partid, susţine că Viorica Dăncilă nu a trecut prin aceleaşi etape şi a fost aleasă doar de delegaţii fiecărei organizaţii judeţene. Doar că între timp, liderii PSD şi-au modificat propriile reguli fără a le valida şi în instanţă. Iar Dragnea spune că statutul PSD, cel care neoficial echivalează cu o lege de funcţionare a unui partid, nu a fost respectat.
Contestaţia lui Dragnea a fost depusă pe 3 iulie, odată cu cererea PSD de a-şi valida noua conducere. Dosarul trebuia discutat de magistraţii Tribunalului Bucureşti, Secţia Civilă, pe 22 iulie, dar a fost amânat.
Liviu Dragnea: ”Domne, faceți o teză de drept în ceea ce mă privește, dacă aveți această obsesie. Eu o spun de un an și ceva de zile, le-am spus-o și colegilor mei, că mi-am asumat și în campania eledctorală și ulterior, știam ce mă așteaptă și știu ce mă așteaptă. Numai că eu nu vreau să plec ca prostul din această viață și din această funcție. Foarte simplu! Și vă spun pe românește ca la noi în Teleorman. Adică vreau să duc această luptă până când sper că fiecare român și dumneavoastră și oricare din această țară să știe că poate avea încredere în justiție, chiar dacă nu sută la sută, nu în situația în care suntem."
Dacă magistraţii îi dau dreptate lui Dragnea, potrivit unor lideri PSD, ar putea fi organizat un nou congres PSD în care să fie aleasă Viorica Dăncilă din nou lider PSD, conform noului statut.
Pe de altă parte, contestaţia lui Dragnea este privită de unii social democraţi ca pe o încercare a fostului şef al PSD de a cere revizuirea propriei sentinţe de condamnare în dosarul Bombonica.
Şedinţa de la Tribunalul Bucureşti pe acest caz a început de joi dimineaţa.
Dacă Dragnea va câștiga această speță, PSD o va putea alege din nou președinte pe Dăncilă, legal, la congresul de pe 24 august.