Dragnea: N-am fost la ziua niciunui şef din SRI şi nici n-am tăiat vreun porc
El a subliniat că la toate evenimentele la care a participat, organizate de SRI, a fost în calitate oficială, alături de alţi mulţi invitaţi.
"Eu n-am negat niciodată (n.r. - participarea la evenimente organizate de SRI). Eu am spus-o primul. Am fost la acele evenimente şi n-am fost incognito, am fost la evenimente oficiale, în special se făceau de Ziua Naţională, de ziua SRI-ului sau alte evenimente oficiale, la care erau cred că o sută şi ceva de persoane, oameni cu diverse poziţii în statul român, în Guvern, în Parlament, Parchete, ÎCCJ. Eu n-am fost la ziua niciunui şef din SRI şi nici n-am tăiat vreun porc la SRI.
Eu n-am fost să vorbesc cu doamna Kovesi - eu cu domnul Ponta şi cu domnul Maior - să vorbesc cu doamna Kovesi. Nu vreau să comentez foarte multe din afirmaţiile acestui domn (n.r. - Victor Ponta), dimpotrivă, îmi exprim satisfacţia că tot vorbeşte şi îmi doresc să vorbească şi el cât mai mult şi să vorbească cât mai multe lucruri - pentru că aşa aflăm şi noi şi mai mult. Şi uite aşa se mai ridică din cortină fără să-şi dea seama, mai ales că în 2012 - 2013 nu prea era doamna Kovesi la DNA, din ce-mi aduc eu aminte în lumea reală", a declarat Dragnea, la Parlament, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă ştia că i se va organiza un flagrant, aşa cum a afirmat Victor Ponta, Dragnea a răspuns ironic că, din cunoştinţele sale de inginer, acesta se organizează fără să ştie cel vizat.
"Am mai discutat, nu avea Valentin Preda niciun document în afara documentelor legate de Strategia Dunării, atunci la el, lucru care s-a şi făcut public ulterior. (...) Flagrantul se organizează fără ca cel vizat să ştie, dar am constatat că cineva ştia, că cineva putea să intervină în dosare, că cineva putea să oprească sau să pornească dosare - ceea ce este o informaţie foarte importantă. (...)
Eu am mai văzut şi într-o declaraţie a domnului Oprea, pe care îl respect foarte mult - este un om care a fost important în statul român - camarazi nu - că am fost ajutat la Congres. Eu n-am fost ales la Congres, dar, dacă m-a ajutat aşa moral, îi mulţumesc!", a spus preşedintele PSD.