Dragnea, mesaj pentru Toader: ”A gresit mult”. Când se va discuta situația ministrului
”Am avut un respect foarte mare pentru Tudorel Toader, am şi acum, dar a greşit foarte mult. Ca membru al unui Guvern asumat de un partid mare, într-o perioadă destul de agitată exact din motivele astea false, nu poţi să te joci cu aşa ceva. Aici este vorba despre o responsabilitate foarte mare pe care trebuie să ţi-o asumi şi nu poţi să enunţi ceva după care să te joci cu enunţul, mai ales că sunt foarte sensibile. Asta este cea mai mare supărare. Nu are nimeni ceva cu domnul Toader personal, ba dimpotrivă, îi respect pregătirea. Nu discut altceva. Asta este marea supărare şi nu are rost să o ascund. Am spus-o şi dumnealui, am spus-o foarte cinstit şi fără patimă, fără ceartă”, a declarat, joi seară, la Antena 3, liderul PSD, Liviu Dragnea, conform news.ro.
Potrivit acestuia, la viitorul Comitet Executiv al PSD se va discuta situaţia lui Tudorel Toader.
”Nu va fi subiectul principal, dar, şi vreau să închei cu asta, eu personal am o foarte mare supărare”, a mai sus Dragnea.
Întrebat dacă doar ministrul Justiţiei este vinovat pentru lipsa ordonanţelor, având în vedere că ele sunt adoptate de Guvern, Dragnea a spus: ”Nu am de unde să ştiu. Eu ce ştiu este că doamna prim-ministru a zis că le adoptă, că adopte ce-i trimite ministrul Justiţiei. Asta ştiu eu. Alte speculaţii nu pot să fac”.
Liderul PSD a spus că ar exista persoane care să-i ia locul lui Tudorel Toader la Ministerul Justiţiei ”dacă va fi cazul”, dar susţine că nu a discutat cu nimeni acest lucru.
În plus, Dragnea a afirmat că, dacă s-ar fi întrunit cvorumul la şedinţa din Senat unde ar fi trebuit discutată moţiunea simplă împotriva lui Tudorel Toader, mai mulţi social-democraţi ar fi votat-o.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!