DOCUMENT. Moțiunea de cenzură PSD ”România EȘUATĂ. Recordul ”fantastic” al Guvernului Cîțu”
Moțiunea de cenzură se numește ”România EȘUATĂ. Recordul ”fantastic” al Guvernului Cîțu”, iar Ciolacu spune că social-democrații vor merge să negocieze cu acest document la parlamentari care nu sunt în PSD.
”Guvernarea PNL-USR-UDMR conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare! România trăiește de pe o zi pe alta, din împrumuturi masive luate la dobânzi astronomice. Prețurile au explodat, buzunarele românilor s-au golit. Facturile s-au dublat, alimentele de bază au devenit bunuri de lux, medicamentele esențiale ori nu se găsesc, ori sunt foarte scumpe. Cursul euro/leu a ajuns la 5 lei, iar litrul de benzină a depășit 6 lei. Numai ”lucruri fantastice”!!!” - se arată în textul moțiunii de cenzură.
Ciolacu a declarat că moțiunea de cenzură va fi depusă în Parlament săptămâna viitoare, pentru a fi votată în sesiunea parlamentară actuală.
”Săptămâna viitoare. Această moţiune va fi votată în această sesiune. În cazul în care va trece, îi anunţ pe parlamentarii PSD că va urma o sesiune extraordinară de numire a altui Guvern. Dacă ținem cont de spiritul Constituției e normal ca partidul care a câştigat alegerile să vină cu propunerea de prim-ministru.” - a spus liderul PSD.
Întrebat dacă PSD va negocia şi cu parlamentari de la PNL, Ciolacu a răspuns:
”Eu sper că la sfârşitul acestei sesiuni să scăpăm de acest Guvern. Cu alte cuvinte vom duce negocieri cu toţi cei dispuşi să voteze această moţiune de cenzură, de la toate formaţiunile politice. De aceea am finalizat textul moţiunii și începem pe acest text să ducem negocieri”.
Sursa: Pro TV
Etichete: marcel ciolacu , PSD , motiune de cenzura , citu
Dată publicare: 14-06-2021 12:12