Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Viorica Dăncilă, despre autostrăzi și poduri peste Dunăre, la reuniunea de la Varna. VIDEO

Prim-ministrul Viorica Dăncilă, președintele sârb, Aleksandar Vučić și premierii bulgar, Boyko Borissov, grec, Alexis Tsipras, și israelian, Benjamin Netanyahu, fac declarații comune de presă la Varna.

Declarațiile sunt făcute în cadrul reuniunii de tip cvadrilateral Bulgaria-România-Grecia-Serbia, care loc vineri la Varna, în Bulgaria.

Siteza declarațiilor:

Președintele sârb, Aleksandar Vučić a spus că în cadrul reuniunii s-a discutat despre un proiect important desfășurat împreună cu România - o șosea de mare viteză între cele două țări, pânâ la Timișoara.

Sinteza declarațiilor făcute de Viorica Dăncilă

- Întrevederea noastră a fost o bună ocazie cu privire la cooperarea interregională. Trebuie să rămână principala politică la nivelul UE, această contribuind la dezvoltarea echilibrată a statelor membre.

- Am vorbit despre strategia pentru regiunea Dunării. Am amintit că organizăm săptămâna viitoare forumul SUERD, în contextul preluării președinției Consiliului UE de la Bulgaria. Ne propunem să promovăm coeziunea și eliminarea disparității teritoriale la nivelul UE. Dorim ca Dunărea să devină un important coridor între Vestul și Estul Europei, de aceea ne dorim să fie o cale navigabilă.

- Am avut ocazia de a reevalua stadiul proiectelor comune în domeniul infrastructurii de transport.

- În domeniul transportului am reafirmat interesul României pentru crearea unui cadru de lucru, așa cum a zis domnul Tsipras, care să analizeze studiile de fezabilitate legat de autostrăzi dar și de construirea unor poduri peste Dunăre.

- Proiectul privind drumul de mare viteză Timișoara-Panciova este susținut politic de ambele părți și suntem încrezători că se va implementa.

- La nivel tehinic a fost creat cadrul pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Grecia e un partener cheie, dorim să continuăm colaborarea noastră bilaterală. Discuțiile de azi cu domnul Tsipras arată încă o dată că avem opinii convergente.

- Din perspectiva relațiilor economice bilaterale am exprimat interesul pentru consolidarea tendinței ascendente în cadrul schimburilor economice

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat vineri, la Varna, că Guvernul român îşi doreşte să atragă cât mai mulţi investitori din Israel şi să fructifice potenţialul existent în domeniul economic între cele două state.

"În ceea ce priveşte cooperarea României cu Israelul, suntem interesaţi să fructificăm la maximum potenţialul existent în domeniul economic şi ne dorim să atragem în viitor cât mai mulţi investitori din Israel în România. Un bun exemplu de cooperare cu Statul Israel, care va ajuta la valorificarea acestui potenţial, sunt negocierile avansate privind parteneriatul în domeniul noilor tehnologii, menit să stimuleze interesul reciproc al comunităţii de afaceri din cele două ţări", a afirmat premierul Dăncilă în cadrul unei declaraţii de presă comune cu preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, şi premierii bulgar, Boiko Borisov, grec, Alexis Tsipras, şi israelian, Benjamin Netanyahu, care a fost transmisă pe pagina de Facebook a Guvernului român.

Totodată, Dăncilă l-a felicitat pe premierul bulgar pentru că l-a invitat la discuţiile prilejuite de reuniunea cvadrilaterală Bulgaria-România-Serbia-Grecia de la Varna şi pe prim-ministrul israelian.

"Există teme importante pe care le putem discuta împreună cu prim-ministrul israelian, cum ar fi cooperarea în domeniul energiei, lupta împotriva terorismului, a criminalităţii cibernetice, precum şi susţinerea de către Israel a unor proiecte de conectivitate regională (...) Unul din subiectele discutate a fost, de asemenea, dezbaterea actuală privind viitorul Uniunii Europene, un proces care va fi o temă centrală pe durata Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Astfel, reuniunea de astăzi a oferit un bun prilej de a reconfirma sprijinul nostru comun pentru consolidarea Uniunii, pentru consolidarea relaţiilor şi a Parteneriatului strategic între România şi Israel de o manieră care să întărească unitatea, solidaritatea şi coeziunea la nivel european", a precizat Dăncilă.

Pe de altă parte, Dăncilă s-a referit şi la relaţiile bilaterale ale României cu Grecia, precizând că este necesară consolidarea tendinţei ascendente în cadrul schimburilor comerciale.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult