Virgil Popescu cere filmarea de când a fost agresat de George Simion. De la ce a pornit scandalul din Parlament
Ministrul Energiei Virgil Popescu a anunțat că va depune plângere penală după ce George Simion a venit la tribuna plenului de luni al Camerei şi l-a agresat fizic și cere filmarea integrală.
“Am depus o adresă la Camera Deputaților în atenția Secretarului General și al membrilor Biroului Permanent prin care i-am anunțat că voi depune o plângere penală la adresa deputatului George Simion, prin care i-am rugat să îmi pună la dispoziție filmarea integrală a incidentelor petrecute”, a scris ministrul, marți, pe Facebook.
Mai mult, pentru că din cauza incidentelor nu a reușit să își termine discursul din Parlament, ministrul l-a postat pe site-ul ministerului.
De la ce a pornit scandalul din Parlament dintre Virgil Popescu și George Simion
Parlamentul României a fost, luni, scena unei agresiuni. În timp ce ministrul Energie Virgil Popescu îşi susţinea discursul la moţiunea simplă împotriva sa, liderul deputaţilor AUR George Simion l-a numit “hoț”.
La rândul său, ministrul i-a transmis să meargă la Putin ca să ieftinească gazul. Atunci, Simion a venit şi l-a bruscat pe ministrul Energiei, spunând iar „eşti un hoţ”, moment în care Popescu i-a spus „eşti un prost”.
Mai exact, Simion a venit la tribună şi l-a luat de gât pe ministrul Energiei, spunând: „Eşti un hot!”, „Eşti un hoţ!”. ”La Rusia cu domneavoastră!” a răspuns Virgil Popescu.
„Rog chestorii să îi îndepărteze pe domnul Simion. Domnule Simion, luaţi mâna de pe domnul ministru!”, a intervenit preşedintele de şedinţă, Daniel Suciu (PSD).
„Stimaţi colegi, e pentru prima oară în istoria parlamentarismului când un ministru, în timp ce îşi susţine discursul, este agresat fizic. În aceste condiţii eu nu pot să continui şedinţa. Convoc şedinţa Biroului Permanent. Declar şedinţa închisă”, a adăugat el.