De ce trebuie să se îmbrace în alb social-democraţii la mitingul de sâmbătă
Galerie foto
"Cred că trebuie să protestăm împotriva abuzurilor, vorbim în general despre abuzurile din justiţie, din zona asta, pentru că aţi văzut şi dvs. şi în anumite instituţii în care chiar dacă se spune că noi avem guvern şi avem parlament, e foarte adevărat, e foarte clar că ele sunt independente sau între ghilimele şi noi nu putem acţiona acolo. Ele trebuie reformate de absolut toţi factorii, inclusiv de domnul preşedinte. De la Giurgiu o să vină peste 10.000 de oameni. Ştiu că în momentul ăsta s-a discutat cu toţi preşedinţii de organizaţii locale. Giurgiu e mult mai avantajat, pentru că e în apropierea Bucureştiului. (...) Toţi cei 5 parlamentari de Giurgiu au contribuit la asta, dar şi alţi membri cu cât ne permite legea, cred că undeva la 9.100 (de lei - n.r.) de parlamentar e legal", a spus Bădălău la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.
El estimează că vor fi în total peste 300.000 de oameni la mitingul de sâmbătă.
Întrebat de ce li s-a cerut social-democraţilor să se îmbrace în alb la miting, Bădălău a precizat: "Pentru că e seară, să fim mai vizibili şi pentru că e vară".
Cei care vin la miting vor avea pancarte "împotriva abuzurilor", dar nu pancarte pentru susţinerea premierului Dăncilă, a menţionat el.
"Ştiţi foarte bine că doamna premier este susţinută având o majoritate în Parlament şi ceea ce am susţinut tot timpul pentru România astăzi este o stabilitate politică. (...) Eu sunt convins că doamna Dăncilă este susţinută şi popular prin măsurile pe care le ia", a menţionat Bădălău.
Acesta a mai afirmat că pentru el mitingul de sâmbătă "e prilej de sărbătoare" pentru că se întâlneşte cu toţi colegii din ţară.