Dăncilă îi invită în România pe premierii Bulgariei și Greciei și pe președintele Serbiei
Totodată, ea a anunţat că l-a invitat pe preşedintele sârb Aleksandar Vucic în vizită la Bucureşti, în timpul preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene.
Premierul Viorica Dăncilă a susţinut o declaraţie comună alături de preşedintele Republicii Serbia, Aleksandar Vucic, prim-ministrul Bulgariei, Boyko Borisov şi prim-ministrul Greciei, Alexis Tsipras, în contextul participării la reuniunea la nivel înalt în format cvadrilateral România - Bulgaria - Serbia - Grecia.
Conferinţa a fost transmisă în direct pe pagina oficială de Facebook a Executivului român.
"Am abordat probleme care ţin de extindere şi i-am subliniat domnului preşedinte Vucic că România susţine drumul european al Serbiei. I-am propus domnului preşedinte o vizită la Bucureşti pe timpul preşedinţiei deţinute de către România, tocmai pentru a face cunoscuţi paşii importanţi pe care Serbia îi are în ceea ce priveşte parcursul european, pentru a face cunoscută dorinţa Serbiei de a închide capitolele de negociere deschise", a declarat Viorica Dăncilă, potrivit Agerpres.
În context, premierul României i s-a adresat liderului sârb:
"Vreau să vă felicit, domnule preşedinte, pentru deschiderea capitolelor 17 şi 18, dar în acelaşi timp credem că trebuie să ne implicăm toţi în a susţine Serbia şi cu personal sau cu toată susţinerea tehnică în ceea ce priveşte deschiderea unor noi capitole de negociere sau închiderea celor deschise. Avem toată deschiderea de a susţine Serbia şi vrem ca aceşti paşi importanţi pe care-i face Serbia să-i facem cunoscuţi şi la Bruxelles şi la Bucureşti, astfel încât toate statele membre să cunoască acest lucru şi să continuăm susţinerea pentru Balcanii de Vest, să continuăm susţinerea politicii de extindere, care pentru noi reprezintă o prioritate şi care este foarte importantă".
Dăncilă a adăugat că a vorbit cu Vucic despre domeniile energiei, infrastructurii, turismului şi sportului.
"Ne dorim o conectare cât mai bună între ţările noastre, ne dorim o cooperare foarte bună în regiune, ne dorim o cooperare mult îmbunătăţită între ţările noastre", a punctat ea, anunţând că este programat "un forum economic care efectiv să ajute oameni de afaceri din România să investească în Serbia şi invers".
Prim-ministrul român l-a invitat şi pe omologul său bulgar la Bucureşti, la o "reuniune a celor două guverne, un G2G între România şi Bulgaria", pentru a pune în aplicare multe din proiectele discutate sâmbătă.
"Ne-am referit la poduri peste Dunăre, ne-am referit la Dunăre ca un fluviu navigabil, la a face toate demersurile în acest sens, pentru că, aşa cum ştiţi, în acest moment România deţine preşedinţia SUERD, dar şi are pe agenda europeană Strategia Dunării ca un obiectiv important al preşedinţiei noastre", a afirmat Dăncilă.
Totodată, ea l-a invitat pe Alexis Tsipras la Bucureşti "pentru a dezvolta cooperarea".
Liderul executivului român a vorbit şi despre priorităţile ţării noastre în timpul preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, în prima jumătate a anului viitor, evidenţiind susţinerea acordată integrării europene a Balcanilor de Vest.
"România va continua să aibă ca şi prioritate, după Bulgaria şi Austria, Balcanii de Vest", a afirmat Dăncilă, adăugând că statele din Balcanii de Vest trebuie "să fie evaluate pe baza meritelor proprii şi să facă progrese în timpul preşedinţiei rotative deţinute de către România".
"Un accent deosebit l-am pus pe politica de coeziune, o politică foarte importantă pentru România, pentru Bulgaria şi Grecia, dar şi pentru politica de migraţie, politica de azil, politica de apărare şi nu în ultimul rând cadrul financiar multianual, care este o prioritate pentru noi, este o prioritate pentru toate statele membre, pentru că de modul, de abordarea pe care o vom avea referitor la acest lucru, putem vorbi de celelalte politici importante la nivel european, atât de politicile tradiţionale, politica de coeziune, politica agricolă comună, dar şi noile politici - migraţie, terorism, politică de apărare", a mai spus Dăncilă.
Preşedintele sârb a vorbit, în cadrul conferinţei, despre proiecte discutate cu reprezentanţii ţărilor invitate. În ceea ce priveşte România, el a evocat proiectul de conexiune rutieră Timişoara -Belgrad, dar şi politicile energetice şi "construirea unei reţele de alimentare electrică între Reşiţa şi Pancevo".
"Am discutat modalitatea în care Serbia ar putea să aibă acces la alte surse de gaz (...), mi-am exprimat speranţa că, lucrând împreună, vom putea rezolva şi problema alimentării cu gaz a Serbiei în următoarea perioadă de timp", a adăugat Vucic, potrivit traducerii oficiale.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Sursa: Agerpres
Etichete: grecia , serbia , viorica dancila , Alexis Tsipras , Boyko Borisov
Dată publicare: 22-12-2018 07:22