Viorica Dăncilă, două gafe la întâlnirea cu premierul Estoniei. Cum a taxat Juri Ratas situația
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Evenimentul a început cu un incident, după ce organizatorii au aşezat invers steagul Estoniei.
Stânjenitor a fost că sub privirile impasibile ale celor din delegația română, chiar premierul estonian a corectat eroarea diplomatică. Acesta a cerut să fie întors, dar gazdele nu au reacţionat, aşa că a desfăcut el drapelul şi l-a arborat corect.
În imaginile publicate pe contul de Facebook al Guvernului se vede cum premierul Viorica Dăncilă priveşte întâmplarea fără să aibă nicio reacţie şi, în loc să îşi ceară scuze, îl apaludă pe omologul sau, odată cu sala.
În discursul său, premierul Juri Ratas a taxat subtil situaţia:
"Astăzi am putea spune că punem CORECT steagul estonian într-o altă regiune importantă din România”, a declarat Juri Ratas.
Situaţia stânjenitoare nu este singulară. Sâmbătă, după un zbor de două ore şi jumătate alături de premierul estonian Juri Ratas, pentru inaugurarea rutei Tallinn-Constanța, premierul Viorica Dăncilă a uitat cum îl cheamă pe înaltul oaspete.
La final, în momentul în care a părăsit universitatea, Dăncilă a fost huiduită de aproximativ zece persoane, care i-au cerut demisia.
Unii dintre ei aveau tricouri pe care scria "Fără penali" şi au scandat "Demisia", "Ruşine să vă fie".
În timp ce pe site-ul Guvernului Estoniei a fost publicată o fotografie cu protestatarii, pe site-ul Guvernului nostru apar doar fotografii cu oficialii.