Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dăncilă: Au fost întâlniri bune aici, la Washington, au repus România pe harta mondială

Viorica Dăncilă a declarat, marţi seară, că a avut întâlniri ”foarte bune” în SUA, întrevederi care ”au pus România pe harta mondială”. 

Comentând anularea vizitei regelui Iordaniei în România, Dăncilă a spus că nu consideră că este vina sa, relatează news.ro.

”Au fost întâlniri foarte bune aici, la Washington (...) Întâlnirile au fost bune, iar după părerea mea, toate aceste întâlniri, toate aceste discuţii au repus România pe harta mondială şi spun acest lucru într-un context pozitiv, având în vedere aprecierile pe care le-am avut la adresa ţării noastre şi asupra guvernării de aici, din Statele Unite ale Americii", a declarat premierul Viorica Dăncilă, marţi seară, într-o intervenţie la România TV, citată de news.ro.

Aceasta a afirmat că ”România trebuie să aibă propriul punct de vedere pentru a fi respectată” şi consideră că ”nu înseamnă că vom avea o poziţie împotriva UE, ci va fi una complementară”.

Referitor la anularea vizitei regelui Iordaniei în România, după anunţul privind mutarea ambasadei la Ierusalim, Dăncilă consideră că nu este vinovată.

Citește și
Premierul Viorica Dancila
Mesajul Ligii Arabe după ce Dăncilă a anunțat schimbarea ambasadei de la Tel Aviv

”Nu e vina mea că regele Iordaniei nu a mai venit. Preşedintele putea să îl sune să îi spună că nu este de acord, pentru că regele e omologul preşedintelui, nu al premierului”, a mai spus Dăncilă.

Aceasta a afirmat că preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, a acceptat invitaţia adresată de Liviu Dragnea de a vizita România.

În cadrul vizitei pe care o întreprinde în Statele Unite, prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut, marţi, o întrevedere cu Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, fiind pentru prima dată, în mai bine de 10 ani, când are loc o întâlnire a unui demnitar român cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, potrivit unui anunţ al Guvernului.

Duminică, Viorica Dăncilă a anunţat la Washington mutarea ambasadei României la Ierusalim.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult