Dan Barna: ”Eu şi colegii din USR susţinem aceste mişcări de protest”
"De câte ori sunt în Sibiu, voi participa şi la proteste, cum a fost cel de aseară, şi la această manifestare de decenţă civică, normală, pe care sibienii au decis să o facă în faţa sediului PSD, acest #văvedem care a devenit un exemplu de implicare; de asemenea, la Bucureşti, şi eu şi colegii din USR susţinem aceste mişcări de protest, pentru că, dacă într-un stat, ministrul Justiţiei preia retorica infractorilor, nu înseamnă că reacţia societăţii nu se poate opri", a declarat Dan Barna.
Liderul USR a participat, vineri dimineaţa, alături de alţi zeci de sibieni, la protestul mut din faţa sediului PSD, la care a mai luat parte şi prim-vicepreşedintele PNL, deputatul Raluca Turcan. Dan Barna s-a aflat în stradă la Sibiu şi joi seara, când au manifestat peste 500 de oameni, susţinând-o pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.