Daea anunţă susţinerea producţiei de usturoi și a efectivelor de bubaline
"Pentru sprijinirea fermierilor s-au introdus şi programe noi în acest an, precum susţinerea cultivării de usturoi în România, ştiindu-se că există o îngrijorare legitimă că pe piaţa românească nu există o cantitate suficientă care să răspundă pretenţiilor consumatorilor, aprovizionarea din import fiind într-o cantitate extrem de însemnată. Acest program arată ce am prevăzut în programul nostru de guvernare (...), unde am spus că în fiecare an vom prezenta două programe deficitare care îşi au explicaţia în balanţa de aprovizionare cu produse agricole. Pentru acest program este prevăzută o sumă de 9,3 milioane de lei", a declarat ministrul Petre Daea, în comisiile reunite de specialitate din Parlament, relatează Agerpres.
El a spus că un alt program nou, "bine venit pentru sectorul piscicol şi cel de acvacultură" este acela de a subvenţiona motorina. "Aşa cum am făcut şi la celelalte sectoare ştim că acest mecanism funcţionează de câţiva ani în România şi acum este operabil pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în acvacultură. (...) Anul acesta subvenţia la acciza la motorina este cu 17% mai mare decât anul trecut", a spus Daea.
Ministrul Agriculturii a menţionat şi programele care vizează menţinerea şi dezvoltării raselor de animale indigene, în speţa de taurine, rasa bălţată românească şi brună, unde au fost prevăzute 5,25 milioane de lei. "Un alt program noi este susţinerea bubalinelor. Trebuie să vedem importanţa genetică şi nu numai a acestor animale care au reclamat o atenţie pe măsură, dată fiind scăderea efectivelor şi importanţa pe care o au aceste efective în economia rurală, în preocuparea fermierilor. Avem o sumă de 5 milioane de lei în buget pentru acest domeniu", a adăugat Daea.
Nu în ultimul rând, şeful MADR a menţionat că programul privind tomatele româneşti va continua şi anul acesta, iar suma alocată este mai mare cu 5,37% pentru că s-a mizat pe o înscriere mai numeroasă a producătorilor.
"De la un an la altul numărul acestora a crescut şi am estimat o creştere a numărului fermierilor care pot să se înscrie în acest program pentru a beneficia de sprijinul cuvenit, până la 18.000 de fermieri. Un alt program început de anul trecut şi pe care îl avem şi în 2019 este programul de comercializare a lânei, cifrat anul acesta la 36 de milioane lei şi o creştere de 59,8%. Un alt program de susţinere care are trăinicia lui, şi are doi ani de viaţă, este programul de sprijin pentru porcul Bazna şi Mangaliţa. În bugetul de anul acesta este prevăzută o sumă cu 4,84% mai mare decât anul trecut, iar în cifre absolute - 4,6 milioane de lei", a spus Petre Daea.
Bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anul 2019 a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate din Parlament, fiind aprobate două din cele opt amendamente.
MADR dispune în 2019 de un buget de 22,86 miliarde de lei, în creştere cu aproape 15% faţă de execuţia preliminată pentru anul 2018, de 19,91 miliarde de lei, fondurile urmând să fie alocate programelor pentru dezvoltarea agriculturii şi mediului rural, pescuitului şi afacerilor maritime, potrivit proiectului de buget publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Pentru următorii doi ani, 2020 şi 2021, bugetul MADR este estimat la 18,69 miliarde lei, respectiv 18,49 miliarde lei, însă acesta va creşte semnificativ pentru 2022, sumele prevăzute fiind de 30,62 miliarde de lei.
Creditele de angajament în 2019 reprezintă 23,92 miliarde de lei, în scădere cu 7,55% faţă de anul anterior.
Cheltuielile curente bugetare sunt estimate la 22,83 miliarde de lei în 2019, cu 14,33% mai mult faţă de anul anterior, în timp ce cheltuielile de personal ajung la 667 milioane de lei, cu 8,84% mai mult faţă de alocarea din anul anterior.
Subvenţiile acordate producătorilor agricoli reprezintă 1,951 miliarde de lei, un plus de aproape 5% faţă de 2018, în timp ce sumele alocate din credite bugetare proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 reprezintă 17,85 miliarde de lei (+11,32%).
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!