Cum ar putea arăta Guvernul Cîțu. Cerințele UDMR și USR-PLUS pentru formarea unei majorități parlamentare cu PNL
Ludovic Orban, Dan Barna, Dragoș Tudorache și Kelemen Hunor au fost la Palatul Cotroceni, dimineață, în jurul orei 10.00, pentru a discuta cu președintele Klaus Iohannis.
Liderii celor 3 formațiuni au discutat cu șeful statului aproximativ 40 de minute, așadar nu a fost o discuție foarte lungă, în care au convenit câteva principii de negociere.
Potrivit unor surse politice, viitorul program de guvernare trebuie să cuprindă elemente agreate de toată lumea, respectiv echipa de guvernare, modul în care vor fi împărțite ministerele, precum și structura comisiilor din Parlament.
Reprezentanţii UDMR ar dori să aibă 2 sau 3 ministere în viitorul Executiv, au declarat surse din partid, pentru News.ro.
De asemenea, Uniunea va discuta la negocieri şi în privinţa modificării Planului de Rezilienţă şi Redresare care să includă măsuri pentru dezvoltarea Transilvaniei, în sensul dezvoltării infrastructurii feroviare, rutiere, cât şi dezvoltarea zonei rurale, au adăugat sursele citate.
UDMR va mai insista asupra unor priorităţi privind mediul şi susţinerea fermierilor.
Referitor la posibile şefii ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, cei de la UDMR sunt pregătiţi şi dispuşi să ocupe orice funcţie cheie în viitorul Parlament, au mai spus, pentru News.ro, sursele menţionate.
UDMR va susţine varianta ca premier să fie Florin Cîţu şi doreşte să aibă 2-3 portofolii în noul Executiv al coaliţiei de guvernare alături de PNL şi USR-PLUS.
USR-PLUS - 6 ministere și conducerea uneia dintre camerele parlamentare
În schimb, USR ar vrea ca Dan Barna să fie preşedinte al Camerei Deputaţilor sau vicepremier, au declarat surse din partid, pentru News.ro.
De asemenea, formaţiunea nu exclude nici şefia Senatului pe care să o preia actualul lider al senatorilor USR Radu Mihail. Alianţa USR-PLUS nu este prea mulţumită de ideea să aibă doar 5-6 ministere în viitorul Executiv şi va insista să aibă cel puţin un minister avizator - Justiţie, Finanţe, Fonduri Europene sau Dezvoltare.
Alianţa va încerca la negocieri să însiste pentru varianta Dacian Cioloş premier, lucru pe care l-au validat demult în forurile statutare ale celor două partide.
PNL l-a valitat pe Cîțu ca propunere de premier
PNL a validat în BPN de miercuri seara ca Ludovic Orban să fie susţinut la şefia Camerei Deputaţilor, iar Florin Cîţu să fie propunerea de prim-ministru care va fi înaintată la consultările de la Cotroceni.
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan declara miercuri că vor fi maximum 18 ministere în viitorul Guvern, iar PNL va propune la negocierile cu USR-PLUS şi UDMR să meargă pe procentele obţinute la alegerile parlamentare şi anume liberalii să aibă 10 sau 11 miniştri, Alianţa să aibă 5-6 miniştri, iar Uniunea să aibă doi miniştri.
Această variantă însă nu este agreată de USR-PLUS.
Negocierile între PNL, USR-PLUS şi UDMR vor continua zilele următoare, joi dimineaţa fiind prima întâlnire a liderilor celor trei formaţiuni, iar la prima parte a întrevederii a participat şi preşedintele Klaus Iohannis.
Şeful statului a invitat partidele parlamentare la consultări la Palatul Cotroceni în vederea desemnării viitorului premier, luni 14 decembrie, a transmis joi Administraţia Prezidenţială. Primul partid care va avea discuţii cu şeful statului este PSD, urmat de PNL, Alianţa USR-PLUS, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), UDMR şi minorităţile naţionale.
Premierul propus are misiunea de a negocia şi repartizarea portofoliilor. Cert este că liberalii nu vor să renunţe la ministere importante - Finanţe, Justiţie sau Dezvoltare.
Dacă vor păstra aceste funcţii, Cătălin Predoiu ar putea rămâne la Justiţie, Virgil Popescu va conduce în continuare Energia, iar Transporturile să fie dirijate de Lucian Bode.
Dar două portofolii vor reveni cu siguranţă şi UDMR, cel mai sigur Cultura şi Mediu