CTP, despre plagiatul lui Nicolae Ciucă: Toate legile fabricate pentru Justiția română au fost în favoarea infractorilor
Teza de doctorat semnată de Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Ştiinţe militare în 2003, include conţinut plagiat în cel puţin 42 de pagini din totalul de 138, relatează Press One.
Vizavi de acest episod în care este inclus prim-ministrul României, gazetarul Cristian Tudor Popescu afirmă că „de 30 și ceva de ani încoace, toate legile și deciziile fabricate pentru Justiția română au fost în favoarea infractorilor, încurajându-i să comită fărădelegi în continuare”.
„Plagiatul premierului general – lichidat cu foc împrăștiat
De 30 și ceva de ani încoace, toate legile și deciziile fabricate pentru Justiția română au fost în favoarea infractorilor, încurajându-i să comită fărădelegi în continuare. Prin urmare, hotărârea CCR privind doctoratele și plagiatele se înscrie în buna tradiție a grijii pentru răufăcători, în special pentru cei cu funcții și grade, din statul nostru.
Tot ce s-a plagiat și are semnătura ministrului Educației, rămâne bun plagiat. Fiind folosit apoi de plagiator, doctoratul calp produce efecte juridice în societate – tocmai aceste efecte (funcții, bani) îl fac intangibil pentru CNADTCU și Comisiile de Etică ale Universităților, potrivit CCR.
E ca și cum un hoț fură o mașina și, dacă o înregistrează pe numele lui și se plimbă cu ea, proprietarul nu mai are dreptul să reclame furtul. Plaga plagiatelor supurează de decenii. Nici nu cred că mai e posibil să fie chiuretată, chiar dacă ar exista un batalion de Emilii Șercan. Dar decizia asta hidoasă a Gardienilor Constituției, dați-mi voie să raționez că are o țintă precisă, nu e pentru gloata copiștilor.
Partidul PSDNL fiind majoritar nu numai în Parlament, ci și în CCR, retează o funie cu tinichea atârnată de bocancul generalului Ciucă. Prim-ministrul s-a folosit de funcție și de guvernul său pentru a pune talpă verificării tezei de doctorat a d-sale, acuzată public de plagiat. E însa o soluție cu suspendare, care nu exclude riscul prăbușirii. Și atunci, Gardienii PSDNL rezolvă problema definitiv – o amnistie pentru toți plagiatorii, ca să scape un singur ins- ce-i drept, premier general.
Vi se pare o nebunie? O mârșăvie? Vi se pare strigător la cer? După ce ne-a fost aruncat în cap, tocmai din înaltul cerului albastru, pachetul legilor Securității, are mai mult sens să sapi o groapă în pământ și să strigi în ea”, a fost mesajul pe care gazetarul Cristian Tudor Popescu l-a postat pe pagina sa de Facebook.
Nicolae Ciucă, doctor în Ştiinţe militare în 2003Teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Ştiinţe militare în 2003, include conţinut plagiat în cel puţin 42 de pagini din totalul de 138, relatează Press One.
În replică, premierul a transmis că teza sa de doctorat este rodul cercetării ştiinţifice din anii de studii doctorale şi reflectă munca depusă.
Nicolae Ciucă s-a înscris la doctorat în 1999, iar patru ani mai târziu a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe militare la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” (UNAP), cu lucrarea intitulată ”Dimensiunea angajării armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale”. Perioada studiilor doctorale se suprapune cu cel puţin două misiuni pe care Nicolae Ciucă menţionează în CV că le-a îndeplinit în străinătate.
Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă are un total de 309 pagini. 147 de pagini are teza în totalitatea sa, inclusiv paginile de titlu, cuprins şi bibliografie, iar alte 162 de pagini reprezintă anexele.
Press One susţine că cel puţin 42 de pagini sunt plagiateDintre acestea, conţinutul din cel puţin19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat susţinute anterior la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” (UNAP), una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului.
Prima teză identificată ca sursă de conţinut plagiat pentru lucrarea lui Ciucă îi aparţine lui Paul Dănuţ Duţă şi a fost susţinută la UNAP în 2001. Lucrarea ştiinţifică se numeşte ”Acţiuni militare internaţionale legitime” şi a fost coordonată de profesorul Emil Cheţe, îndrumătorul pe care l-a avut şi premierul.
Cea de-a doua teză îi aparţine lui Mircea Mândru şi a fost susţinută, tot la UNAP, în 1999. Lucrarea, care are titlul ”Conţinutul principalelor acţiuni strategice ale armatei României în cadrul operaţiunilor multinaţionale, altele decât războiul”, a fost coordonată de profesorul Valentin Arsenie.
Conform Press One, Nicolae Ciucă a utilizat mai multe tehnici de camuflare a plagiatului: topica inversată, reformularea începutului de paragraf, eliminarea unor cuvinte neesenţiale, aşezarea ideilor cu liniuţă de la capăt.
„Vă asigur că în toată cariera mea de ofiţer al Armatei României mi-am asumat toate responsabilităţile, indiferent de funcţia ocupată. Nu voi renunţa la acest principiu nici în cariera de politician. Teza mea de doctorat este rodul cercetării ştiinţifice din anii de studii doctorale şi reflectă munca depusă. Lucrarea a stat şi stă la dispoziţia publicului de aproape 20 de ani şi a fost întocmită în concordanţă cu cerinţele legale existente la momentul respectiv”, a transmis premierul Nicolae Ciucă pentru sursa citată.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: nicolae ciuca , cristian tudor popescu , ctp , plagiat
Dată publicare: 10-06-2022 08:48