Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Corina Crețu: ”Rămân cu gustul amar că Guvernul a ignorat şansele oferite de banii europeni”

Comisarul european Corina Creţu a declarat, sâmbătă, la Iaşi că, la finalul mandatul său la Bruxelles rămâne cu un gust amar că Guvernul român a ignorat aproape total şansa obţinerii banilor europeni pentru a demara proiectele mari de infrastructură.

Corina Creţu, candidat al Pro România la alegerile europene, a afirmat într-o conferinţă de presă că a discutat în mai multe rânduri cu Guvernul roman, atât despre cele trei spitale regionale de urgenţă, cât şi despre autostrada Iaşi-Târgu Mureş, dar că la Comisia Europeană nu a fost depusă în prezent nicio cerere de finanţare.

“Rămân cu gustul amar că Guvernul a ignorat aproape total şansele oferite de banii europeni pentru proiectele majore de infrastructură, atât în domeniul sănătăţii, cât şi cel de transport rutier. Proiectul spitalelor regionale semnat în 2015 stagnează de doi ani, nu ştim la Comisia Europeană încotro s-o luăm, aşteptăm clarificări de la guvernul României“, a declarat Corina Creţu, conform news.ro.

Ea a precizat că aceeaşi situaţia se înregistrează şi în cazul autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş.

Corina Creţu susţine că a aflat din presă despre intenţia Guvernului de a face tronsonul Ungheni-IaşI-Târgu Neamţ prin parteneriat public-privat, dar că nu există nicio notificare transmisă la Comisia Europeană pe această temă.

“Pentru autostrada Iaşi-Târgu Mureş, există Masterplanul aprobat în 2015. Există o listă de 29 de proiecte depuse de autorităţi pentru perioada 2014-2020, dar proiectele în sine nu au sosit la Comisie. Comisia Europeană trebuie notificată dacă vor parteneriat public-privat la autostrada Moldovei. Avem banii puşi deoparte pentru acest proiect, dar nu am primit nicio solicitare. Noi, Comisia Europeană, nu ştim cum să procedăm nici cu spitalele regionale mai departe. Suntem aproape de luna aprilie şi încă nu avem depuse studiile de fezabilitate pentru spitale. Aşteptăm să fie aprobate de Guvern. Am două regrete: spitalele regionale şi autostrada Moldovei“, a declarat Corina Creţu.

La rândul său, liderul Pro România, Victor Ponta a declarat că PSD nu este interesat de fondurile europene, pentru că “nu mai pot să fure“.

“E simplu, doamna Creţu e mai diplomată. Nu iau bani europeni, pentru că nu pot fura. Atunci când au luat bani europeni cu Tel Drum i-a prins OLAF-ul, după trei ani, după cinci. Nu pot să aranjeze licitaţia. Vreţi să vă spun cum e? Păi dacă nu poate lucra Tel Drum la autostrada Moldovei, atunci ei vin şi spun că o fac din parteneriat public-privat. Dar o vor face când va zbura porcul“, a spus Victor Ponta.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult