Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Consultări la Cotroceni. PMP: ”Avem nevoie de o moţiune de cenzură”

PMP intenţionează să iniţieze o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, considerând că actuală putere "s-a compromis definitiv", a declarat, miercuri, preşedintele formaţiunii, Eugen Tomac.

Acesta a condus delegaţia PMP la consultările cu Klaus Iohannis pe tema justiţiei.

"Actuala putere, PSD-ALDE, s-a compromis definitiv pe legile justiţiei. Actualul Guvern nu mai are nicio legitimitate în a ne apăra interesele în an centenar, iar Partidul Mişcarea Populară a venit cu acest subiect, pe care l-am discutat cu domnul preşedinte Iohannis, şi credem că, aşa cum susţinem de trei luni de zile, avem nevoie de o moţiune de cenzură", a afirmat Tomac, potrivit Agerpres.

Astfel, a spus el, partidul va iniţia din nou un dialog cu partidele parlamentare pe tema acestei moţiuni.

"Credem că singura soluţie pentru a scăpa de această gaşcă care terorizează statul de drept este să demitem actuala guvernare, să demitem actualul Guvern, pentru că acest Guvern de marionete izolează România, îi ţine pe români departe de lumea civilizată, iar ultimul raport primit de la Comisia de la Veneţia demonstrează că acest limbaj duplicitar pe care îl folosesc la Bruxelles şi cu totul altceva se întâmplă acasă nu mai este credibil pentru nimeni", a punctat Tomac.

Citește și
USR, Dan Barna
Consultări la Cotroceni. USR vrea dezbatere şi mediere pentru o justiție independentă

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult