Concurs de demisii din Parlament, în prag de alegeri: ”Nu vreau pensie specială”
Cu toate acestea, PNL îi acuză pe unii dintre aceștia de demagogie, deoarece au deja la activ un mandat de parlamentar, astfel că vor beneficia în continuare de pensia specială.
Liberalii afirmă că, potrivit legii, se poate renunţa la pensiile speciale ale parlamentarilor doar în 3 situaţii: condamnare penală, prin cerere scrisă a senatorului sau deputatului şi abrogarea actului normativ.
Liderul deputaților PNL Florin Roman susține că demisia din Parlament a lui Marcel Ciolacu este "o cacealma", deoarece aceasta "nu echivalează cu pierderea pensiei speciale".
Tonul demisiilor populiste, în prag de alegeri parlamentare, a fost dat de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis. Aceștia au anunţat luni seara că vor demisiona din Parlament în ultima zi de mandat, pentru a nu beneficia de pensie specială.
Ciolacu a transmis pe Facebook că singurul principiu corect care trebuie să stea la baza pensiei este ”cât contribui, atât primeşti”.
"Voi demisiona din Parlament în ultima zi de mandat pentru a nu beneficia de pensie specială. La fel am făcut şi acum patru ani, la fel voi face şi acum. Legea spune că pensiile speciale se acordă doar pentru cei care au cel puţin un mandat întreg de parlamentar. În mandatul meu, PSD a asumat o direcţie clară în ceea ce priveşte această nedreptate crasă la adresa milioanelor de pensionari care au pensii pe baza contributivităţii. Am iniţiat şi am votat legea prin care toate pensiile speciale care depăşesc 7.000 de lei sunt impozitate cu 85%. Nu este suficient, dar este singura variantă constituţională în acest moment. Îmi doresc să reuşim ca împreună să îi dăm jos pe toţi cei care s-au cocoţat pe Everestul financiar al pensiilor speciale. O bună ocazie a fost ratată din nou de Guvernul Orban în acest an, când a refuzat să dea o ordonanţă de urgenţă pentru eliminarea pensiilor speciale, act normativ care s-ar fi aplicat imediat. Câteva miliarde bune de lei economisite astfel ar fi fost mult mai utile la Sănătate în lupta cu pandemia sau pentru a pregăti şcolile pentru ca elevi să-şi poată continua procesul educaţional", a scris Ciolacu pe Facebook.
La rândul său, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a anunţat şi el - tot pe Facebook - că va demisiona, pentru a nu beneficia de pensie specială.
"Nu vreau pensie specială! Pensia trebuie să fie rezultatul contributivităţii, nu al vreunei funcţii. De aceea, îmi voi da demisia din Parlament în ultima zi de mandat, pentru a nu beneficia vreodată de pensie specială! Conform legii, pensiile speciale se acordă doar dacă parlamentarii au cel puţin un mandat întreg. Nu am de gând să încasez bani care nu mi se cuvin. Ca tânăr politician, cred că a venit timpul să impunem o altă mentalitate în politică. Iar corectitudinea şi cinstea în faţa oamenilor sunt principii care nu pot fi negociate", a anunțat Simonis într-o postare pe Facebook.
Președintele USR Dan Barna şi-a anunţat demisia din Legislativ începând cu data de 18 decembrie, pentru a nu beneficia de pensiile speciale.
"Timp de 4 ani USR a solicitat în Parlament eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor şi a pensiilor speciale. (...) Proiectul USR a fost blocat şi ţinut în sertarele Parlamentului. (...) În această dimineaţă grupurile reunite ale USR din Senat şi Camera Deputaţilor au decis cu unanimitate să ne înaintăm demisiile începând cu ultima zi a actualei legislaturi pentru a arăta foarte clar că ceea ce promite USR este urmat de fapte concrete", a afirmat Barna la Parlament, potrivit Agerpres.
Pensia specială a parlamentarilor este ”o sfidare”, mai susține liderul USR-PLUS.
"Pensia specială este o sfidare la adresa oamenilor cinstiţi din această ţară. Să reprezinţi voinţa populară este o onoare, nu o corvoadă. Pe agenda Parlamentului este deja de patru ani un proiect de lege al USR care urmăreşte eliminarea acestor pensii. Patru ani de zile în care niciodată nu s-a găsit o majoritate care să facă acest lucru. Niciodată. Dar, pentru că am promis oamenilor că nu vom beneficia de ele, ne vom depune demisiile înainte de finalul acestui mandat", a scris Barna, luni seara, pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, el a promis că USR PLUS va face din eliminarea pensiilor speciale o ”condiţie esenţială pentru participarea la orice coaliţie de guvernare”.
PNL îi acuză de demagogie pe cei care își anunță demisia din Parlament ca să nu beneficieze de pensie specialăPreşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a catalogat luni seara drept demagogic demersul parlamentarilor care au anunţat că vor demisiona înainte de terminarea mandatului pentru a nu mai beneficia de pensie specială.
Orban susţine că acest lucru este "o minciună sfruntată" și "praf aruncat în ochii alegătorilor".
"În primul rând, domnul Ciolacu şi cu ceilalţi pesedişti care au anunţat că îşi vor da demisia ca să nu beneficieze de pensie specială, cei mai mulţi au mai multe mandate, deci ei deja beneficiază de pensie specială. Domnul Ciolacu are un mandat întreg 2012 - 2016, el fiind la al doilea mandat. Nu este adevărat că cine îşi dă demisia nu mai beneficiază de pensie specială. Domnul Ciolacu va avea din patru ani de mandat calculată indemnizaţia pentru acest mandat o zi în minus. (...) PSD a inventat pensiile speciale. Legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor a fost modificată şi s-au introdus pensiile speciale în legislatura trecută, singurul partid care a votat împotrivă a fost PNL", a susţinut Ludovic Orban.
De asemenea, liderul deputaților PNL, Florin Roman, a declarat că, potrivit legii, se poate renunţa la pensiile speciale ale parlamentarilor doar în trei situaţii: condamnare penală, prin cerere scrisă a senatorului sau deputatului şi abrogarea actului normativ.
"Din acest motiv, PNL susţine abrogarea în totalitate a acestui capitol", a spus Roman, potrivit Agerpres.
În opinia sa, demisia din Parlament a lui Marcel Ciolacu este "o cacealma", deoarece aceasta "nu echivalează cu pierderea pensiei speciale".
"Am văzut în aceste zile o atitudine a vechii clase politice, reprezentată de domnul Ciolacu şi domnul Dragnea. Practic, asistăm la o reacţie la indigo a ceea ce s-a întâmplat în 2016 când domnul Ciolacu şi domnul Dragnea au jucat o mare cacealma. Şi-au depus în data de 19 demisiile, însă acestea nu au fost finalizate, conform statutului, cu vot în plen, ci doar printr-un memorandum la nivelul Biroului permanent. Acest memorandum este insuficient pentru a finaliza procedura parlamentară prin demisie", a explicat Florin Roman.
Kelemen Hunor, despre demisia lui Ciolacu și cea a parlamentarilor USR: Populism ieftin
Demisia lui Marcel Ciolacu din Parlament și cea a senatorilor și deputaților USR nu rezolvă problema pensiilor speciale, declară la RFI președintele UDMR, Kelemen Hunor.
”Singura soluție echitabilă și corectă dacă vrem să vorbim despre pensiile speciale este ștergerea, abrogarea tuturor pensiilor, inclusiv pensiile magistraților și pensiile foștilor securiști, ofițerilor. Restul este un populism ieftin și nu rezolvă absolut nimic. Trimiteți-i pe domnul Ciolacu și pe cei de la USR la doamna Violeta Alexandru, la Ministerul Muncii, să le explice cum se calculează pensiile. Deci ei nu renunță la nimic, așa cum nu a renunțat domnul Ciolacu nici acum patru ani la nimic, când și-a dat demisia cu o zi înainte de terminarea mandatului, nu va renunța nici acuma la nimic, nici el, nici cei de la USR” - a declarat liderul UDMR la RFI.
Ce prevede Statutul deputaților și al senatorilor în privința pensiilorArticolul 49, punctul 4, din Statutul deputaților și al senatorilor prevede că - persoanele care se află la al 2-lea mandat, dar nu l-au terminat - primesc o pensie calculată ”proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată”.
”Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat parlamentar.” - se arată în statut.
PNL spune că unul dintre beneficiarii acestor prevederi este chiar liderul PSD Marcel Ciolacu, pentru că se află deja la al 2-lea mandat.
PMP cere dezbaterea legii privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor şi primarilorPartidul Mişcarea Populară cere convocarea Birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru dezbaterea în plen a legii privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari şi primari, a anunţat, marţi, preşedintele PMP, Eugen Tomac.
"PMP azi va depune din nou o solicitare prin care cere convocarea BPR şi aducerea în plen a legii prin care cerem eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari şi primari. Aceasta este soluţia, eliminarea, pentru că demisia şi-a dat-o şi Dragnea şi mulţi alţii, dar pensiile au rămas", a scris Tomac, pe Facebook.
Preşedintele PMP a adăugat că a fost singurul parlamentar care a renunţat la acest drept.
"Eu mi-am dat demisia din Parlament anul trecut, nu anul acesta cu zece zile înainte de alegeri, dar nu le pot spune oamenilor că, odată ce mi-am dat demisia, nu voi avea pensie specială. (...) Ceea ce am făcut totuşi pentru a nu beneficia de pensie, am declarat în plenul Camerei Deputaţilor, cerând să se consemneze în stenogramă, care se publică în Monitorul Oficial, că renunţ la acest drept. Am fost singurul parlamentar care a făcut asta!!!", a completat Eugen Tomac.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 24-11-2020 10:24