Comisia juridică a Senatului a respins Ordonanța de Urgență privind anticipatele
Comisia a adoptat un amendament propus de UDMR prin care a fost modificat titlul actului normativ din "proiect pentru aprobarea OUG" în "proiect pentru respingerea OUG".
Preşedintele Comisiei juridice, Şerban Nicolae, a propus un raport de admitere a actului normativ de respingere a ordonanţei, "având în vedere avizul negativ al Consiliului Legislativ".
Raportul a fost adoptat cu 8 voturi "pentru" şi 3 "împotrivă".
"În preambulul acestei ordonanţe se spune aşa: 'având în vedere criza politică actuală', 'întrucât dizolvarea Parlamentului subîntinde o urgenţă proprie dată de necesitatea reinstituirii acestuia ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare'. Eu vă rog să observaţi că în preambulul acestei OUG se fac afirmaţii neconforme cu realitatea, mai degrabă politicianiste. Dacă ştiţi să se fi dizolvat Parlamentul, eu sunt de acord", a afirmat Nicolae, potrivit Agerpres.
Liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu, a explicat că motivarea raportului pentru respingerea OUG ţine de "matematica parlamentară" şi nu de avizul Consiliului Legislativ.
Proiectul de respingere a ordonanţei urmează să fie dezbătut şi votat în plenul Senatului, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată.
Actul normativ iniţiat de Guvern prevede, printre altele, 3 zile de vot în diaspora, dublarea numărului de parlamentari pentru diaspora şi posibilitatea de a vota la orice secţie.
Ordonanţa reduce unele termene - termenul prevăzut pentru anunţarea datei alegerilor după dizolvarea Parlamentului este de 50 de zile, iar acest anunţ poate fi făcut în termen de cinci zile de la dizolvarea Legislativului.
În replică, vicepremierul Raluca Turcan s-a arătat foarte nemulțumită de acest vot, susținând că majoritatea PSD din Comisia Juridică a Senatului a respins OUG privind organizarea alegerilor anticipate ”în mod complet iresponsabil și într-o bătaie de joc totală la adresa Diasporei”.
”În mod complet iresponsabil și într-o bătaie de joc totală la adresa Diasporei, majoritatea PSD din Comisia Juridică a Senatului a respins OUG privind organizarea alegerilor anticipate! Dincolo de faptul că prin ordonanță, Guvernul a fost prevăzător și s-a asigurat că nu lasă la voia întâmplării organizarea alegerilor, aceasta conține două prevederi foarte utile și importante pentru românii din străinătate:
1. Extinderea intervalului de vot la 3 zile pentru românii din Diaspora (așa cum PNL și Președintele Iohannis au asigurat și pentru alegerile prezidențiale); 2. Dublarea numărului de parlamentari pentru Diaspora, ceea ce garantează o mai largă reprezentare a românilor care trăiesc și muncesc în afara granițelor.
Dar pesediștii pur și simplu nu renunță la obsesia de a pedepsi Diaspora pentru înfrângerile usturătoare suferite în alegerile din ultimii ani și au găsit o nouă modalitate prin care să se răzbune. Somez PSD să renunțe la aceste practici și să-și schimbe votul în plenul Senatului! Dacă mai au măcar un dram de responsabilitate și înțeleg să nu arunce totul în aer, în speranța că așa pun bețe-n roate Partidului Național Liberal, atunci să voteze în Senat în favoarea adoptării OUG privind alegerile anticipate!
Altfel, votul PSD din Comisia Juridică de azi reprezintă un alt motiv pentru a susține, fără urmă de îndoială, că avem nevoie rapid de un nou Parlament, legitim și reprezentativ.” - a scris pe Facebook Turcan.
Sursa: Pro TV, Agerpres
Dată publicare: 18-02-2020 13:09