Coaliţia se confruntă cu cea mai mare criză guvernamentală. Barna: „Toate opţiunile sunt pe masă”
Liderii USR-PLUS acuză că premierul a vrut să forţeze în şedinţa de miercuri adoptarea unei ordonanţe de urgenţă privind noul program de investiţii pentru primari. Miniştrii USR au blocat şedinţa de guvern şi au ameninţat chiar cu ieşirea de la guvernare.
Premierul Florin Cîțu spune însă că nu va ceda şantajului politic.
Preşedintele Iohannis le-a cerut însă să dea dovadă de maturitate şi să ajungă la un numitor comun.
Cele 50 de miliarde de lei care ar urma să ajungă la primari, prin ordonanţa de urgenţă apărută pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei de guvern, i-au făcut pe cei de la USR PLUS să ia în calcul o demisie în bloc din guvern sau chiar depunerea unei moţiuni de cenzură.
Dan Barna, copreşedinte USR PLUS: „Este în primul rând o încălcare a protocolului. Surprize de genul celei de astăzi sunt de neacceptat. Reporter: Moţiunea de cenzură rămâne o opţiune pentru USR PLUS: Dan Barna, copreşedinte USR PLUS: Toate opţiunile sunt pe masă.
Florin Cițu, premierul României: „Politica nu se poate face pe condiţionări, sper că acolo, în guvern, nu folosim funcţia pe care o avem pentru a obstrucţiona şi pentru a face un abuz de funcţie. În ceea ce priveşte şantajul, acea piedică pe care o pun cu SIIJ, am fost primul care a negociat ca forma să treacă prin guvern.”
În scandalul dintre premier şi miniştrii USR PLUS s-a implicat şi preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului le-a cerut tututor să dea dovadă de maturitate politică şi să ajungă la un numitor comun.
De partea premierului Florin Cîțu s-a poziţionat şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care susţine că partenerii din USR PLUS au condiţionat desfiinţarea secţiei speciale, de adoptarea noului program de investiţii pentru primari.