Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ciucă, după ce Ciolacu a spus că va demisiona dacă PNL nu își asumă măsurile fiscale: „Nu se pune problema”

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, marţi, că nu s-a pus problema ca Marcel Ciolacu să negocieze cu mandatul de premier pe masă.

"Astăzi am vrut să avem o concluzie prin care să ne apropiem de măsurile finale şi apreciez că dialogul şi consultările cu mediul de afaceri, cu mediul asociativ, cu societatea civilă, pe măsurile pe care Guvernul urmează să le ia este foarte bine venit şi chiar dacă mai zăbovim oleacă în timp este important să avem aceste discuţii, inclusiv la nivel politic, pentru că pe baza acestor discuţii şi informaţii pe care le primim de la cei cu care discutăm putem să consolidăm o decizie mai potrivită", a declarat Nicolae Ciucă, marţi, la sediul PNL.

El a fost întrebat dacă Marcel Ciolacu a discutat cu mandatul de premier "pe masă".

"Nu se pune problema", a răspuns Ciucă.

El a fost întrebat despre declaraţia dată de Marcel Ciolacu, conform căreia acesta ar urma să vină cu demisia din funcţia de premier pe masă dacă partenerii de coaliţie nu-şi asumă pachetul de măsuri fiscale.

"Nu s-a pus niciodată problema ca PNL să nu-şi asume aceste măsuri. Şi în momentul de faţă, dincolo de principiile pe care noi le-am discutat şi le-am prezentat de fiecare dată, nu s-a schimbat absolut nimic, decât elementele, detaliile tehnice pe care le primim de la interlocutori, care se aşează fiecare, acolo, în pătrăţica sa, astfel încât să avem o decizie foarte bună", a afirmat Ciucă.

El a fost întrebat şi dacă liberalii vor ieşi de la guvernare în cazul în care nu va exista un acord cu PSD privind măsurile fiscale şi cele de reducere a cheltuielilor bugetare.

"Ne-am străduit atât de mult timp, din 2021 până astăzi, să asigurăm stabilitate, să asigurăm trecerea ţării prin toate aceste momente dificile pe care le-am trăit cu toţii, ca acum, la un moment dat când este nevoie mai mult ca oricând de stabilitate politică şi de stabilitate economică, să discutăm astfel de chestiuni? Deci, nu se pune problema! (...) Fiecare dintre noi poate s-a grăbit, poate a fost o chestiune pe care a văzut-o din alt punct de vedere, dar eu sunt convins că premierul Marcel Ciolacu, aşa cum îl cunosc eu, nu cedează la un astfel de moment şi acum vin de la Guvern, am fost la o discuţie despre măsurile pe care trebuie să le luăm astfel încât să avem amendamentele finalizate pe legea pensiilor speciale şi nici măcar nu a intrat în discuţie vreun astfel de subiect", a spus Ciucă, potrivit Agerpres.

El a subliniat că a convenit cu premierul ca taxele să nu fie crescute.

"Am discutat şi cu premierul şi noi în interiorul partidului şi am convenit să facem în aşa fel încât să nu creştem taxele. Nu dorim şi nu se va întâmpla ca pe măsurile pe care le discutăm acum să existe creştere de impozit sau de TVA sau scăderea veniturilor cetăţenilor", a afirmat liderul PNL.

Ciucă a mai afirmat că nu este deloc oportun dacă se intervine brutal în economie.

"Am apărat şi vom continua să apărăm toate profesiile liberale şi mediul de afaceri a văzut foarte clar că prin deschiderea la dialog şi prin modul în care ne-am poziţionat şi vom continua să ne poziţionăm şi aici nu este doar abordarea PNL, cu toţii ştim că o economie funcţionează pe un mediu de afaceri dezvoltat, consolidat, care trebuie să aibă o predictibilitate în tot ceea ce înseamnă plan de afaceri şi măsuri fiscale, motiv pentru care este cât se poate de simplu pentru unul ca mine care nu sunt un specialist în domeniu că nu este deloc oportun şi astfel de soluţii nu aduc niciun beneficiu intervenind brutal", a mai spus liderul PNL.

În ceea ce priveşte măsuri precum taxa pe lux sau impozitul pe dividende, el a apreciat că este nevoie de o soluţie tehnică.

"În momentul în care vom avea toate detaliile despre fiecare sector în parte sunt convins că specialiştii vor veni şi vor explica şi noi vom decide pe măsura respectivă în baza acestor date şi soluţii", a spus Ciucă.

El a mai spus şi că nu se pune problema să fie desfiinţate instituţii de cultură.

"Nu se va întâmpla nimic cu nicio instituţie de cultură, adică am înţeles că s-a pus problema să se desfiinţeze teatre, anumite structuri. Nu se pune problema. Este vorba despre descentralizare şi dorim foarte mult ca la nivelul autorităţilor locale să existe o coerenţă în ceea ce priveşte asigurarea finanţării, asigurarea administrării, a managementului şi să nu mai depindă... Vă daţi seama, un teatru să plece de nu ştiu unde din ţară şi să vină la Bucureşti şi să-şi obţină nu ştiu ce aviz de management. Este vorba doar de management, de procesul de administrare, să existe un singur ordonator de credite", a arătat Nicolae Ciucă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult