Cîțu vrea ca, de săptămâna viitoare, România să treacă la etapa a doua de vaccinare
Anunțul a fost făcut de premierul Florin Cîţu, marţi, într-o videoconferinţă cu prefecţii, organizată în sistem online. Șeful Guvernului a atras atenția că trebuie pregătite cele peste 900 de centre de vaccinare din țară.
"Intenţia noastră este ca de la jumătatea săptămânii viitoare să trecem la etapa a doua pentru vaccinare şi asta înseamnă că va trebui să avem acele centre în afara spitalelor. E vorba de 932 de centre şi aici este nevoie de susţinerea dumneavoastră. (...) Trebuie să avem aceste centre cât mai repede funcţionale", a spus Cîţu.
Şeful Executivului a subliniat, în discuţia cu prefecţii, că în anumite zone din ţară, procesul de vaccinare nu se desfăşoară conform aşteptărilor.
El i-a felicitat pe cei care au organizat vaccinările în județele Dolj, Iași, Cluj, Suceava, Mureș, Sibiu, Timiș și București, dar a dat și exemple de zone unde campania este greoaie: Giurgiu, Dâmbovița, Ialomița și Teleorman.
Cîțu a declarat că obiectivul său este ca România să ajungă la 100.000 de vaccinări pe zi.
”Pe toți vă rog să tratați cu foarte mare importanță, și o prioritate zero a acestui Guvern, această campanie de vaccinare. Este foarte important să avem centrele de vaccinare pregătite. Vaccinurile vin, știți foarte bine. Avem 140.000 de vaccinuri săptămânal, nu este nicio problemă, veți vedea că vom face demersuri să .. În acest moment nu există .. Sau dorința noastră este să creștem numărul vaccinurilor pe care le primim săptămânal. Este complicat, știți foarte bine că România primește pro rata, dar vom încerca. Asta nu înseamnă că nu vom încerca să creștem numărul de doze pe care-l primim săptămânal. El cresc gradual până în martie, dar vom dori să avem mai multe, pentru că eu cred că în ritmul acesta, dar ne păstrăm acest ritm vom ajunge la aproape 100.000 de vaccinuri capacitate, să facem 100.000 de vaccinuri pe zi, ceea ce ar fi foarte bine și să ne ținem de ele” - a mai spus premierul.
Sursa: Agerpres, Pro TV
Etichete: vaccin , coronavirus , guvern , premier , Florin Cîțu , vaccinare
Dată publicare: 05-01-2021 12:34