Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cioloș propune dizolvarea Parlamentului în cazul unui eşec al procedurii de demitere a preşedintelui

Preşedintele fondator al Mişcării România Împreună, Dacian Cioloş, a anunţat că va supune dezbaterii publice o serie de măsuri incluse în viitorul program politic al formaţiunii pe care o conduce,

Între acestea numărându-se şi dizolvarea Parlamentului în cazul eşecului procedurii de demitere a preşedintelui.

"Odată ce a fost aleasă o majoritate în Parlament, ţine prizonieră, practic, toată instituţia şi foloseşte această instituţie inclusiv pentru şantaj politic la adresa preşedintelui, ceea ce nu e deloc sănătos într-o democraţie, în care trebuie să existe un echilibru între puterile din stat. Şi atunci propunem ca, aşa cum Parlamentul are într-adevăr dreptul şi posiblitatea să suspende preşedintele şi să organizeze un referendum pentru suspendarea preşedintelui, în cazul în care acest referendum e aprobat de cetăţenii români, preşedintele trebuie să plece şi se organizează alegeri prezidenţiale, dar în cazul în care acest referendum e respins de cetăţenii români, care au ales şi Parlamentul, atunci Parlamentul trebuie să îşi asume răspunderea politică şi să demisioneze, să se dizolve. Propunem introducerea acestor prevederi în Constituţie, în aşa fel încât să avem cu adevărat un echilibru al puterilor în stat şi să avem o responsabilitate a folosirii unor pârghii care sunt esenţiale şi care să nu poată fi folosite ca instrument de şantaj politic", a arătat el într-o conferinţă de presă.

Fostul prim-ministru a adăugat că Mişcarea România Împreună va lansa o dezbatere publică şi despre modalitatea cea mai bună de structurare a unui Legislativ cu 300 de parlamentari.

"Vrem să venim cu propuneri care să amelioreze eficienţa Parlamentului, care a jucat un rol cheie în această degringoladă care a fost lansată în ultimii doi ani în justiţie. Ne propunem să susţinem în mod clar şi ferm, dacă vom avea o majoritate în Parlament, rezultatul referendumului care a fost validat de Curtea Constituţională - şi care a precizat că e obligatoriu pentru statul român -, referendum care prevede un Parlament cu 300 de parlamentari. Tot CCR a sugerat ca un astfel de Parlament format din 300 de parlamentari să continue să fie bicameral. Am vrea să punem în dezbatere publică acest subiect. În mod clar, intenţionăm să susţinem politic acest demers şi cred că e important să vedem care e modalitatea cea mai bună de structurare a acestui Parlament cu 300 de parlamentari, pentru ca el să fie mai eficient", a spus el.

Cioloş a adăugat că nu a discutat cu cei de la USR despre aceste propuneri, dar şi-a exprimat convingerea că aceştia le vor susţine, în baza unor afirmaţii publice anterioare.

"Sunt convins că dacă vom ajunge să formăm o majoritate cu USR, de exemplu, nu vom avea probleme deloc pe acest subiect, şi nu doar pentru că ştiu ce cred cei de la USR, ci pentru că e rezultatul unui referendum în care românii au votat. Referendumul a fost validat şi primul lucru pe care ar fi trebuit să îl facă un Parlament, înainte de a pune în discuţie orice alt referendum legat de modificarea Constituţiei, ar fi fost să aplice rezultatele unui referendum deja validat", a mai spus el.

Cioloş a precizat că nu a primit deocamdată decizia tribunalului privind înfiinţarea partidului "Mişcarea România Împreună", dar a oferit asigurări că formaţiunea sa va participa la alegerile europarlamentare.

"Nu am primit decizia de la tribunal, nu putem influenţa deloc calendarul decis de judecător, dar de un lucru pot să vă asigur: vom participa cu partid la alegerile europarlamentare. Şi vom participa cu un partid al nostru la alegerile europarlamentare. Vă asigur", a arătat el. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult