Modifica setarile cookie
Toate categoriile

3 candidați se luptă pentru a deveni numărul 2 în PSD. Dragnea, mesaj pentru ”nemulțumiți”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Termenul de depunere a candidaturilor pentru Congresul PSD a expirat joi, la ora 16:00. Majoritatea organizaţiilor judeţene şi-au desemnat candidaţii pentru funcţiile de conducere din partid, care vor fi votaţi la Congresul Extraordinar din 10 martie.

Lista celor care şi-au depus candidatura va fi validată vineri, în cadrul unei şedinţe a Comitetului Executiv Naţional (CEx).

La Congresul Extraordinar al PSD vor avea loc alegeri pentru 16 posturi de vicepreşedinţi – opt pentru femei, opt pentru bărbaţi – pentru funcţia de secretar general al partidului, deţinută în prezent de Marian Neacşu, şi funcţia de preşedinte executiv, deţinută acum de Niculae Bădălău.

Cea mai râvnită funcţie pare să fie cea de preşedinte executiv, pentru care s-au înscris 3 candidaţi, în frunte cu premierul Viorica Dăncilă. Ea va lupta cu Ecaterina Andronescu și Nicu Bănicioiu.

Contestatarii sunt de părere că la congres ar trebui pusă la bătaie şi funcţia supremă în partid. Altfel, potrivit lor, întâlnirea nu îşi mai are rostul.

Citește și
Liviu Dragnea și Viorica Dancila
Cor al nemulțumiților în PSD. Dragnea vrea să o pună pe Dăncilă numărul 2 în partid

Lista completă a candidaților

Potrivit unor surse politice, s-au înscris pentru funcţiile de vicepreşedinţi pe regiuni de dezvoltare:

* Regiunea Nord-Est: Doina Fedorovici (PSD Botoşani) şi Gabriel Vlase (PSD Bacău)

* Regiunea Sud-Est: Mirela Furtună (PSD Tulcea) şi Marian Oprişan (PSD Vrancea)

* Regiunea Sud: Carmen Dan - PSD Teleorman (pe locurile alocate femeilor) şi Adrian Ţuţuianu - PSD Dâmboviţa, Cătălin Rădulescu şi Şerban Valeca - ambii de la PSD Argeş (pe locul alocat bărbaţilor)

* Regiunea Sud-Vest: Lia Olguţa Vasilescu (PSD Dolj) şi Paul Stănescu (PSD Olt)

* Regiunea Vest: Natalia Intotero (PSD Hunedoara) şi Mihai Fifor (PSD Arad)

* Regiunea Nord-Vest: Doina Pană (PSD Bistriţa-Năsăud) şi Gabriel Zetea (PSD Maramureş)

* Regiunea Centru: Roxana Mînzatu (PSD Braşov) şi Bogdan Trif (PSD Sibiu)

* Regiunea Bucureşti - Ilfov: Gabriela Firea (pe locurile alocate femeilor) şi Daniel Florea - PSD Sector 5 şi Robert Negoiţă - PSD Sector 3 (pe locul alocat bărbaţilor).

Cătălin Rădulescu şi-a depus candidatura: Un partid social-democrat modern nu trebuie să arate în felul acesta

"Nu mă interesa această candidatură. Am făcut-o mai mult ca un mod al meu de a reacţiona la felul în care colegii mei au înţeles să lase libere candidaturile oricărei persoane din partid. Nu cred că acesta e un mod democratic. Un partid social-democrat modern nu trebuie să arate în felul acesta. V-am spus cum se vor face alegerile. Se vor înscrie pe fiecare regiune un bărbat şi o femeie. Veţi avea surpriza, de exemplu, că la multe dintre regiuni nu vor fi decât un bărbat şi o femeie candidaţi din şase judeţe", a precizat el.

Cu o zi în urmă, Cătălin Rădulescu a anunţat că a depus o contestaţie faţă de hotărârea Comitetului Executiv al Partidului Social Democrat, în baza căreia fiecare regiune va fi reprezentată de către doi vicepreşedinţi, un bărbat şi o femeie, iar din fiecare judeţ ar urma să existe doar doi candidaţi.

Codrin Ştefănescu: Am venit să îmi depun candidatura pentru funcţia de secretar general

"Azi am venit la sediul în care mi-am desfăşurat activitatea foarte mulţi ani, şi în organizare şi în ceea ce s-au numit programele partidului şi în relaţia mea cu mass-media, am venit să îmi depun candidatura pentru funcţia de secretar general, în condiţiile în care nu ştiu dacă pot intra în sală. Astăzi dimineaţă, colegii din PSD Sector 1 - Biroul permanent, văzând în presă ce se întâmplă cu aceste situaţii complicate şi aberante, s-au autosesizat şi au cerut un Birou permanent, m-au invitat şi unul dintre delegaţi şi-a retras delegaţia special pentru a putea intra eu în congres. Vor trimite această notificare acum la partid, dacă va fi aprobată, s-ar putea să nu fie aprobată. Aşa că dacă mă întrebaţi dacă voi vorbi la congres, când eu nu o să pot să intru în congres, nu mai zic că nu pot să-mi depun candidatura...", a spus Ştefănescu, la sediul PSD.

El a adăugat că nu vrea să candideze împotriva "candidatului domnului Dragnea", ci pentru partid.

"Eu sunt convins că delegaţii din sală, 4.000 de oameni, care sunt cu inima şi cu sufletul alături de noi, vor decide prin vot dacă îl vor pe Codrin Ştefănescu secretar general, vor decide dacă îl vor pe Nicolae Bănicioiu sau Cati Andronescu preşedinte executiv, în momentul în care schimbându-se regulile jocului şi având preşedinţi regionali nu pot intra în competiţie oameni a căror voce a fost super auzită în ultimii ani alături de mine, pentru a-şi depune candidatura la vicepreşedinţi", a menţionat acesta.

Ştefănescu a afirmat că în partidul ''pe care îl iubeşte şi pentru care s-a luptat ani de zile trăieşte nişte momente foarte complicate şi foarte ciudate''.

"Eu, sâmbătă, la congres, în calitate de secretar general al partidului, voi fi în prezidiu, dar nu sunt delegat la congres. Adică sâmbătă voi fi în prezidiu, dar nu voi fi în sală, pentru că organizaţia care trebuia să îmi dea delegare nu mi-a dat pentru că aşa a primit recomandare", a arătat el.

Ecaterina Andronescu: Mi-am depus candidatura la funcţia de preşedinte executiv al PSD; în partid trebuie menţinută competiţia

"Am depus-o în ideea nu că alerg după funcţii, niciodată nu am făcut asta, dar cred că trebuie menţinută competiţia în partid şi reprezentanţii PSD la congres decid prin votul lor. (...) Am depus-o, sper că legal, că nu am făcut niciodată nimic ilegal, am depus un dosar în care am un CV şi o cerere şi sper să fie ok", a declarat Ecaterina Andronescu, la sediul PSD.

Întrebată dacă are susţinerea vreunei organizaţii PSD, ea a spus: "Eu sunt de foarte mulţi ani în partid, de circa 20 - 22 de ani. Ca urmare, dacă nu am reuşit să mă cunoască colegii din partid, înseamnă că e vina mea".

De asemenea, întrebată dacă premierul Viorica Dăncilă poate reprezenta o soluţie mai bună pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD, Ecaterina Andronescu a afirmat: "Orice om are dreptul să îşi poată depune candidatura, deci nu văd nimic rău în asta".

În opinia Ecaterinei Andronescu, la acest congres al PSD nu trebuiau organizate alegeri, având în vedere caracterul extraordinar al reuniunii.

"Eu cred că la acest congres, care este un congres extraordinar, nu trebuia să facem alegerile. Trebuia să venim cu un document, proiect de ţară, în care să spunem oamenilor cum vedem şi cum gândim noi în continuare creşterea economică a României, şi nu numai economică, cum vedem dezvoltarea educaţiei, cum vedem sănătatea, cum vedem toate domeniile vieţii socio-economice pe următorii 15 - 20 de ani. Şi cred că în acel moment toată lumea s-ar fi concentrat pe proiectul de ţară şi în mai mică măsură pe candidaturi. Candidaturile reprezintă ceva care ţine de viaţa internă a PSD, eu cred că de asta ţin. Cred că lumea în prea mică măsură e interesată şi mai degrabă de ce facem noi pentru ţară", a precizat ea.

Dragnea despre nemulţumiţi: Nu ştiu cât de bine le face acest scandal exagerat; ar fi bine să se gândească la partid

"Dacă mi-aduc aminte, tot dumnealor susţineau şi susţin în continuare ideea de democraţie internă. Unul dintre principiile fundamentale este votul. În Comitetul Executiv s-a aprobat printr-un vot covârşitor această decizie. Eu le spun foarte simplu, neştiind ce au depus, dacă au depus şi pentru ce au depus, ce funcţii, că în Comitetul Executiv de mâine se aprobă orice dosar de candidatură sau se respinge, pentru că asta este procedura utilizată de acest partid. Nu ştiu cât de bine le face lor acest scandal exagerat, dar cred că ar fi bine să se gândească şi la partidul de care zic că sunt foarte preocupaţi", a spus Dragnea, întrebat în legătură cu nemulţumirile exprimate de unii lideri potrivit cărora nu sunt lăsaţi să candideze. 

Dragnea despre candidatura Vioricăi Dăncilă ca preşedinte executiv al PSD: O susţin fără niciun fel de ezitare

Întrebat dacă Viorica Dăncilă şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD, Dragnea a răspuns: "Dacă voia să candideze, trebuia să o depună".

"Am vorbit astăzi, m-a sunat astăzi (Viorica Dăncilă - n.r.), mi-a spus că a fost sunată de foarte mulţi colegi zilele trecute, foarte multe colege din organizaţia de femei, colegi din ţară, care i-au propus să candideze pentru această funcţie. M-a informat că a luat această decizie. I-am urat succes. O susţin fără niciun fel de ezitare. O voi vota fără niciun fel de ezitare", a precizat Dragnea, la Parlament.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult