Cele mai mari partide parlamentare, PSD și PNL, nu reușesc să găsească un candidat la Primăria Capitalei. Piedone, refuzat
Your browser doesn't support HTML5 video.
Oricum, a transmis ferm că PSD nu-l va susține pe actualul primar al sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.
Discuțiile din coaliție au pornit de la ideea unui candidat comun care să adune suficiente voturi încât să câștige cursa pentru Primăria Capitalei.
Înainte de ședința în care s-au reunit liderii PNL și PSD, Marcel Ciolacu a transmis că edilul de la sectorul 5 Cristian Popescu Piedone nu are nicio șansă să fie susținut de social-democrați. Și nici pentru liberali nu este o variantă.
Declarația a fost făcută după ce în sondaje recente, primarul sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, ar fi ieșit cu șanse mai bune ca ale unor potențiali candidati propusi de PNL și PSD.
Pe de altă parte, Marcel Ciolacu a anunțat că dacă decizia va fi aceea de a avea candidați diferiți la Primăria Generală, atunci fostul edil Gabriela Firea va avea susținerea social-democraților. Însă în cazul unei candidaturi comune, nici Firea nici Burduja nu ar obține nominalizarea.
Cum Gabriela Firea nu este pe placul liberalilor, în calculele PSD a intrat și actualul primar de la sectorul 4 Daniel Băluță, deși nu este clar dacă acesta își dorește sau nu fotoliul de primar general.
De cealaltă parte, liberalii speră să-l poată aduce pe Sebastian Burduja aproape de scorul partidului, fiind considerat un candidat cu potențial de creștere.
În cazul primăriilor de sectoare, PSD și PNL s-ar putea înțelege să aibă candidați comuni, dar nici aici lucrurile nu sunt bătute în cuie.
Sursa: Pro TV
Etichete: bucuresti , PSD , PNL , Cristian Popescu Piedone , alegeri locale
Dată publicare: 14-03-2024 18:51