Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ceartă în Parlament, din cauza majorării alocațiilor: ”Închideţi gura!”

Modificarea proiectului privind plafoanele unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, pentru mărirea deficitului bugetar, a dus la un schimb de replici, vineri, în plenul Camerei Deputaţilor, între opoziție și putere.

Liderul deputaţilor USR, Cristina Prună, a declarat că prin rediscutarea proiectului deja adoptat în scopul majorării deficitului se creează un precedent periculos, având în vedere că o lege deja adoptată în plen este apoi revotată.

"Este un precedent periculos. Masacraţi parlamentarismul", a afirmat Cristina Prună, adăugând că se putea găsi o altă sursă de finanţare pentru majorarea alocaţiilor.

Social-democratul Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a explicat că, potrivit articolului 133 din Regulament, legea nu a fost trimisă preşedintelui României şi, de aceea, ea se află în procedură de adoptare şi poate fi modificată.

"Am constatat prin legea bugetului anumite neconcordanţe la această lege. Era mai bine să plece această lege cu neconcordanţe către preşedinte şi să îi solicităm să o retrimită să o punem în concordanţă sau să aplicăm soluţia găsită? Noi considerăm că aceasta este soluţia cea mai bună", a susţinut Iordache.

Citește și
Viorica Dancila
Bugetul pe 2019 a fost adoptat. Dăncilă: ”Aveți încredere în economia națională”

Şi liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a spus că trebuie găsite alte surse pentru majorarea alocaţiilor şi nu modificarea deficitului.

"PNL a propus şi a reuşit să obţină prin vot majorarea alocaţiilor pentru copii, sursa de finanţare identificată era de peste două miliarde de lei din bugetul asigurărilor sociale. Dumneavoastră sunteţi cei care (...) aţi decis să schimbaţi sursa de finanţare cu unicul scop de a vă lipi de această propunere a PNL. Putem înţelege, sunteţi într-o permanentă campanie. Că aţi schimbat sursa de finanţare este problema dumneavoastră, dar deficitul nu este niciodată sursă de finanţare, ci este rezultatul unei construcţii bugetare", a precizat Raluca Turcan.

În replică, liderul deputaţilor PSD, Daniel Suciu, a arătat că nu se pot lua banii de la bugetul asigurărilor sociale pentru alocaţiile pentru copii.

"Stimaţi colegi de la PNL, nu mai există niciun economist din PNL care să explice doamnei Turcan că nu poţi lua bani de la bugetul asigurărilor sociale şi să îi muţi în bugetul de stat pentru plata alocaţiilor? Sunt lucruri complet diferite, interzise prin lege. Dacă într-adevăr vă doriţi să măriţi alocaţiile, aceasta este singura soluţie", a susţinut Suciu.

El le-a lansat liberalilor şi o provocare.

"Lansez o provocare: dacă într-adevăr vă doriţi mărirea alocaţiilor, sunt foarte curios dacă preşedintele dumneavoastră va ataca bugetul la CCR sau ni-l va trimite înapoi. Ce este mai important pentru dumneavoastră - serviciile secrete sau alocaţiile? Vreau să văd cum votaţi", a spus Suciu, potrivit Agerpres.

"Măi Daniel, dar populist ai devenit de când stai lângă Dragnea, mă. (...) Lăsaţi mai uşor cu populismul, aşa că închideţi gura", i-a replicat deputatul PNL Robert Sighiartău.

Suciu i-a transmis, la rândul său, deputatului liberal că nu primeşte lecţii de moralitate de la el.

"Domnule deputat Robert Sighiartău, chiar dacă suntem tineri, hai să păstrăm totuşi formula de politeţe, că suntem în Parlamentul României, nu cu 'măi' sau cu 'băi'. Nu primesc lecţii de moralitate de la un om care s-a opus cu toate puterile plafonării dobânzilor IFN-urilor. Câţi bani ai făcut domnule deputat de pe spatele românilor şi al bistriţenilor cu dobânzi nesimţite? Vrem să votăm majorarea alocaţiilor, dar nu se poate face acest lucru prin amendamente demagogice", a declarat Suciu.

Sighiartău i-a replicat din nou: "Un lucru pe care trebuie să îl audă toţi românii este că PNL a majorat alocaţiile, voi aţi încercat tot felul de tertipuri să nu măriţi alocaţiile. Dacă nu sunteţi în stare să faceţi majorarea alocaţiilor, plecaţi, că venim noi la guvernare".

"Niciodată!", i-a răspuns Florin Iordache.

"Nu există grup parlamentar care să nu fi dat un vot pentru creşterea indemnizaţiei pentru copii. Trebuie consens pentru că acea propunere nu era aplicabilă în forma respectivă. Dacă vrem să fie aplicabilă, trebuie să realizăm nişte corecţii", a afirmat, la rândul său, deputatul UDMR Szabo Odon.

Deputatul PMP Petru Movilă a remarcat că dezbaterile s-au transformat într-o dispută politică.

"Un lucru bun s-a transformat într-o dispută politică. Trebuie să găsim soluţia corectă privind acest proiect de lege, altfel nu va rămâne decât gâlceava", a punctat el.

Camera Deputaţilor a adoptat vineri, din nou, proiectul de lege prin care se aprobă plafoanele unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, modificând cifra deficitului bugetar.

Proiectul a fost adoptat cu 182 de voturi "pentru".

Conform noilor prevederi adoptate, plafonul soldului bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsul intern brut, va fi în 2019 de -2,76%, faţă de -2,55%, cum era iniţial.

Decizia adoptării din nou a proiectului legii plafoanelor bugetare vine după ce, joi, plenul reunit al Parlamentului a decis majorarea alocaţiilor pentru copii de la 1 martie, ceea ce va duce la creşterea deficitului bugetului general consolidat estimat la 2,76%, faţă de 2,55% cât a fost iniţial estimat.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult