Ce spune Liviu Dragnea despre relația cu Viorica Dăncilă: ”Vorbim mai puţin”
"Acuma e mai stăpână pe Guvern, e firesc, în primele zile era totuşi o meserie nouă, o funcţie nouă, o poziţie nouă, nu mai fusese într-un Guvern până atunci, cu atât mai puţin nu mai fusese prim-ministru, discutam mai mult. În ultimele luni şi eu am zis să vorbim mai puţin, pentru că a început să se implice mult mai mult în activitatea Guvernului. De la 1 ianuarie nici nu mai este acelaşi timp pentru a purta discuţii, tot felul de întâlniri, deplasări, şi acum e plecată la Dubrovnik, am înţeles, deci nu mai e acelaşi timp disponibil de discuţii, dar relaţia e bună. Şi nu vreau să amestecăm lucrurile, adică nu facem pereche doamna Dăncilă cu domnul Toader, pereche politică vreau să spun", a declarat Liviu Dragnea joi, la Antena 3.
Fiind întrebat dacă se are în vedere un al patrulea prim-ministru, cu referire la unele speculaţii care au fost lansate în spaţiul public, liderul social-democraţilor a spus: "Nu văd de ce, sincer, chiar nu văd de ce".
În cadrul aceleiaşi emisiuni, preşedintele PSD a afirmat că ministrul Justiţie, Tudorel Toader, a greşit foarte mult în privinţa poziţionării pe tema ordonanţelor privind legislaţia din justiţie şi că situaţia acestuia va fi discutată, probabil, la următorul Comitet Executiv al partidului.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!