Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Câți români au murit în străinătate în ultimii 10 ani. Țara în care s-au înregistrat cele mai multe decese

Aproape 20.000 de români au murit în ultimii 10 ani în străinătate, iar un deputat liberal a propus constituirea unui fond de repatriere a acestora. Cele mai multe decese ale românilor au fost înregistrate în Italia.

Deputatul PNL Valentin Făgărăşian, afirmă, marţi, că 19.156 de cetăţeni români şi-au pierdut viaţa în străinătate în ultimii 10 ani, de aceea a propus constituirea unui fond de repatriere a cetăţenilor români, care se va alimenta din taxele percepute de secţiile consulare pentru servicii prestate cetăţenilor străini.

”19.156 de cetăţeni români şi-au pierdut viaţa în străinătate în ultimii 10 ani! Aproape un sfert dintre decese s-au înregistrat numai în Italia, adică 4.710, unde comunitatea de români este foarte numeroasă. Numărul este foarte mare şi în Germania, Spania, Franţa sau Marea Britanie, adică acolo unde locuiesc şi muncesc milioane de români”, a scris, marţi, pe Facebook, deputatul PNL Valentin Făgărăşian.

Potrivit acestuia, repatrierea internaţională este extrem de costisitoare, ridicându-se la nivelul miilor de euro, iar în cele mai multe cazuri, familiile nu dispun de banii necesari pentru a-şi aduce rudele în ţară.

Proiect de lege: fond de repatriere alimentat din taxele percepute de secțiile consulare

”Eu am propus, prin proiectul legislativ care a fost adoptat încă de anul trecut de Senatul României şi urmează să fie adoptat şi de Camera Deputaţilor, constituirea unui fond de repatriere a cetăţenilor români, care se va alimenta din taxele percepute de secţiile consulare pentru servicii prestate cetăţenilor străini. Aşadar, legea nu are impact bugetar, pentru că veniturile nu sunt de la buget, ci din prestări servicii pentru străini”, a mai transmis liberalul.

Citește și
job
Tot mai puțini români își caută un loc de muncă în străinătate. În ochii multora, familia este cea care înclină balanța

Acesta consideră că ”este de dorit ca acest proiect să intre la votul final din Parlament cât mai repede, pentru a veni în sprijinul miilor de familii care, anual, îşi pierd rudele în străinătate şi care nu au soluţii pentru a-i aduce în ţară”.

”Cred cu putere că este responsabilitatea şi datoria statului român să se îngrijească de soarta fiecărui cetăţean român, oriunde s-ar afla acesta, în ţară sau în străinătate”, afirmă Făgărăşian.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult