Cătălin Ivan a trimis socialiştilor europeni cererea de excludere a PSD din S&D şi demisia sa
Europarlamentarul dorește ca aceste măsuri să fie luate în cazul în care nu se va lua o decizie legată de protestele care au avut loc în 10 august la Bucureşti.
"Acest text a ajuns astăzi pe mail-ul fiecărui coleg din Grupul S&D din Parlamentul European. Ataşate sunt două documente, cererea de excludere a PSD din grupul politic şi demisia mea din grup începând cu data de 1 octombrie dacă nu se ia nicio decizie. A trecut o lună de la protest şi nu a existat nicio reacţie până acum, ceea ce este inacceptabil. Consider că tăcerea reprezintă o formă de susţinere a regimului lui Liviu Dragnea şi atunci locul meu nu mai este în acest grup politic", a precizat Cătălin Ivan într-o postare pe Facebook.
El a ataşat textului trimiteri către petiţiile care cer excluderea PSD din familia socialiştilor europeni, petiţii semnate de mai bine de 100.000 de români, şi către ştiri în limba engleză care prezintă pe larg violenţele din Piaţa Victoriei din seara de 10 august.
"Dragă camarade, îţi scriu într-un moment dificil pentru social-democraţia europeană, vital pentru România şi pentru Uniunea Europeană. Rândurile acestea şi scrisoarea ataşată, adresată conducerii Grupului S&D, sunt scrise în numele luptei pentru democraţie în România, al luptei împotriva corupţiei şi, mai ales, al rămânerii acestei ţări pe drumul european. (...) În data de 10 august a avut loc un protest al românilor care muncesc şi locuiesc în ţări membre ale Uniunii Europene. Acest protest paşnic a fost transformat într-o luptă de stradă extrem de violentă între jandarmi şi grupuri organizate infiltrate în rândul protestatarilor după un scenariu pregătit din timp de oameni fideli lui Liviu Dragnea din Ministerul Afacerilor Interne. Trebuie menţionat că preşedintele PSD, primul ministru, ministrul de interne şi şeful jandarmeriei sunt toţi din Teleorman, ultimii trei având singura calitate obedientă faţă de Liviu Dragnea. Acestui scenariu au căzut victime mii de femei, bătrâni şi copii nevinovaţi, urmările expunerii la gazul folosit de forţele de ordine sunt greu de anticipat, tot mai mulţi ajungând la spital cu probleme respiratorii sau de piele. Armele şi tehnicile folosite de jandarmerie au fost la limita legii, dacă nu ilegale, o anchetă aflându-se în acest moment în desfăşurare", se arată în textul trimis de Cătălin Ivan socialiştilor europeni.
Potrivit acestuia, "dincolo de partea legală, democraţia din România a primit o lovitură extrem de dură din partea partidului care, conform valorilor noastre comune, ar trebui sa fie garantul democraţiei şi a libertăţii de exprimare".
"Pentru că până acum a lipsit o reacţie fermă a conducerii PES sau a Grupului S&D, deşi ne aflăm la o lună de la evenimentele tragice din Piaţa Victoriei, şi pentru că orice zi în plus cu acest partid la guvernarea României înseamnă un pericol imens pentru noi toţi, o amânare a unei discuţii în grupul nostru politic ar însemna o susţinere tacită, un gir dat celui mai nociv regim politic din Europa în acest moment. Prin urmare, ataşez alături de solicitarea excluderii PSD din Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor Europeni şi, în eventualitatea în care nu se ia nicio decizie, demisia mea din acest grup începând cu data de 1 octombrie 2018. Consider că, după 15 ani de politică de stânga şi 9 ani de muncă în acest grup pentru a promova valori precum libertatea, solidaritatea, echitatea socială sau lupta împotriva corupţiei, orice zi în care PSD rămâne în acest grup înseamnă o compromitere a eforturilor noastre comune de până acum. Îţi doresc putere şi inspiraţie pentru a lua cea mai buna decizie pentru grupul nostru politic şi pentru cei care şi-au pus încrederea în noi!", le mai transmite Ivan.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!