Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cât de mult s-au îmbogăţit Dăncilă, Dragnea şi Tăriceanu în ultimul an. Şi Iohannis e pe plus

Your browser doesn't support HTML5 video.

Potrivit declaraţiilor de avere actualizate în aceste zile, politicienilor romani le merge bine. În ultimul an, premierul Viorica Dăncilă şi-a cumpărat broşe şi cercei iar şeful Senatului s-a bucurat de nişte moşteniri.

În decurs de un an, în conturile şefului Camerei Deputaţilor au apărut în plus 2.200 de dolari şi 74.300 de lei. Liviu Dragnea a încasat şi 162 de mii de lei din salariu.

Şeful Senatului a moştenit două apartamente în Bucureşti, aproape două mii de euro şi peste cinci mii de lei. Chiar şi aşa Tariceanu are mai puţini bani ca anul trecut. A deschis însă trei conturi în care rudele i-au făcut donaţii pentru copii. Veniturile familiei sunt întregite şi de soţia sa, Loredana Moise, care este designer vestimentar.

Anul trecut, Viorica Dăncilă şi-a adăugat la colecţia de bijuterii inele, cercei, pandative, brăţări şi broşe de 5 mii de euro şi şi-a adăugat 14 mii de euro într-un cont. Premierul nu a detaliat câştigul de la guvern însă si- a trecut salariul pe care îl avea în calitate de parlamentar european. În document apare şi salariul soţului.

La rândul său Preşedintele Iohannis a cheltuit 51 de mii de lei dintr-un cont, însă a câştigat peste 31 de mii de lei din vânzarea cărţilor publicate şi tot cam atât din închirierea apartamentelor pe care le deţine în Sibiu.

Citește și
liviu dragnea
USR acuză că maşină cu care a fost Dragnea la mare nu apare în declaraţia de avere

Fostul preşedinte, senatorul Traian Băsescu, a început să câştige din terenul agricol de la Nana. Administratorul celor 290 de hectare, Maria Băsescu, a câştigat 50 de mii de lei, iar soţul sau a completat pensia şi salariul cu 3 mii de dolari şi 18 mii de lei, bani din titluri de stat.

Raluca Turcan şi-a cumpărat împreună cu soţul un apartament de 100 de metri pătraţi la Sibiu. Cei doi au vândut casa din Mogoşoaia şi apartamentul din Bucureşti cu 200 de mii de euro. Şi Raluca Turcan şi-a completat colecţia de podoabe care potrivit declaraţiei însumează acum 10 mii de euro.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult