Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Campania electorală va începe oficial la miezul nopții. Experții spun că politicienii pot cheltui fără să dea socoteală

Your browser doesn't support HTML5 video.

Campania electorală va începe oficial la miezul nopții, dar liderii politici ne zâmbesc deja de vreo o lună de pe afișe imense care au împânzit țara.

Legea nu reglementează perioada de precampanie și chiar dacă primele sunt cele locale si europarlamentare, partidele au profitat de această ocazie ca să își promoveze și șefii, nu numai candidații. Pentru că, să nu uităm, urmează prezidențialele. Cu mesaje precum „construim în România”, „puternici în Europa” sau „susținem valorile familiei românești”, liberalii și-au promovat liderul prin afișe amplasate în toată țara. Nicolae Ciucă a fost de altfel printre primii lideri care a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale din septembrie dacă partidul îi va cere acest lucru. A profitat de perioada de precampanie pentru alegerile locale și parlamentare ca să își facă imagine.

Ionuț Stroe, purtător de cuvânt PNL: „Este implicat personal pentru că în mod evident ne-am dori ca la toamnă el să fie candidatul potrivit pt Ro. Nu am ascuns niciodată că încercăm să promovăm candidatura dânsului, în parteneriat cu toți aleșii locali.” Surse politice susțin că social-democrații s-ar fi supărat că nu au făcut la fel și că au ratat startul campaniei din acest an electoral. Marcel Ciolacu zâmbește deocamdată doar din benerele cu aleșii locali. De la centru, fiecare organizație a primit poze cu liderul partidului și libertatea de a le folosi după cum consideră. Însă, conform acelorași surse, premierul în funcție ar fi mai degreabă interesat să-și păstreze postul și în viitor. Această decizie e însă mai greu de explicat partidului iar o candidatură comună PSD PNL pare tot mai greu de realizat.

Reporter: „Nu este prea târziu pentru a anunța candidatul la prezidențiale?”

Marcel Ciolacu, președinte PSD: „Târziu pentru ce, nu înțeleg.” În ceea ce privește opoziția, coaliția partidelor de dreapta îl va desemna, cel mai probabil, pe Cătălin Drulă, drept candidat la prezidențiale. Așa se explică de ce liderul USR a pozat pentru a se promova de pe autobuze, de pe fațadele blocurilor sau de pe corturi de campanie. Iar AUR își va anunta candidatul la prezidențiale după rezultatul alegerilor locale și parlamentare din 9 iunie. Decizia guvernului de a comasa cele două scrutine le-a creat o problemă reală și a generat multe discuții în partid. Experții spun că politicienii profită de lipsa de reglementare din perioada de precampanie și pot cheltui fără să dea socoteală.

Citește și
klaus iohannis
Ce înseamnă că Iohannis e în cărți pentru șefia Comisiei Europene

Septimius Pârvu, expert în buna guvernare: „Tot anul va fi o campanie foarte difuză în care nu știi cine se promovează pentru ce. Este o oportunitate foarte bună pentru a face deja reclamă pentru prezindențiale și parlamentare. Devine o problemă de transpareță pentru că nu ai niciun control pentru că vom vedea abia anul viitor în aprilie.” De vineri, de când începe oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare, promovarea electorală va fi foarte strictă. Afișele sunt permise doar în spații speciale create, iar candidații vor putea oferi doar pliante.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult