Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tudorel Toader, la dezbaterea moțiunii: "Îmi asum tot ceea ce eu am făcut”

Moţiunea simplă intitulată "Tudorel Toader şi PSD - ALDE, luaţi mâinile murdare de pe Justiţie", iniţiată de 91 de deputaţi PNL şi USR, a fost citită şi dezbătută marți în plenul Camerei Deputaţilor.

Potrivit deciziei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, votul final va fi dat miercuri.

În document i se cere lui Toader "să plece" din funcţie, menţionându-se că "obedienţa, minciuna, iresponsabilitatea şi reaua-credinţă sunt cauza îngenunchierii Justiţiei".

Moţiunea simplă pe Justiţie are conţinutul unei declaraţii politice, iar Justiţia trebuie să fie în slujba cetăţeanului, a afirmat ministrul Tudorel Toader, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii.

"Nu îmi permit să calific conţinutul afirmaţiilor pe care le-am citit în scris, pe care le-am auzit aici în sală. Moţiunea pe care aţi depus-o are, în opinia mea, în lectura mea, conţinutul unei declaraţii politice. (...) Am convingerea faptului că dumneavoastră, cei prezenţi, indiferent - din stânga sau din dreapta eşichierului politic -, cunoaşteţi realitatea. Am convingerea că cetăţenii oneşti care vor să vadă adevărul îl văd şi în cunosc", a declarat Toader.

Citește și
Tudorel Toader, Liviu Dragnea
Reacția lui Liviu Dragnea, când e întrebat dacă PSD îl mai susține pe Tudorel Toader

El i-a invitat pe semnatarii moţiunii simple să lectureze raportul său de bilanţ, unde vor găsi răspunsuri la problemele ridicate în document şi le-a spus totodată că nu şi-ar dori să fie victimele unui sistem abuziv.

"Îmi asum tot ceea ce eu am făcut sau fac în calitate de ministru al Justiţiei şi nu îmi asum ceea ce alţii au făcut sau fac în domeniul Justiţiei. Recent, s-au împlinit doi ani de când sunt ministrul Justiţiei. În cursul zilei de ieri am prezentat un raport de activitate, pe care l-am postat pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei şi m-aş bucura dacă aţi avea răgazul să îl citiţi şi să îl evaluaţi, dincolo de declaraţiile politice sau de unele declaraţii publice. În conţinutul raportului veţi găsi bună parte dintre răspunsuri la problemele pe care le-aţi evocat. Da, Justiţia trebuie să fie în slujba cetăţeanului (...), trebuie să permită cetăţeanului să îşi valorifice în mod efectiv drepturile şi libertăţile fundamentale. Nu trebuie să ajungem în situaţia în care să apărăm cetăţeanul de Justiţie, pentru că majoritatea activităţii desfăşurate este pozitivă, dar dumneavoastră aţi văzut şi multe aspecte negative şi nu vă veţi convinge şi nu vă doresc să fiţi victima unui astfel de comportament abuziv. De aceea, Justiţia trebuie să slujească cetăţeanul, iar cetăţeanul nu trebuie să aibă temeri faţă de modul de înfăptuire a activităţii Justiţiei", a precizat ministrul Tudorel Toader.

El a declarat că a solicitat, marţi, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor situaţia privind recidiva deţinuţilor şi a afirmat că va transmite deputaţilor, miercuri, răspunsul "în scris, oficial".

"Vă dau un exemplu şi vă invit la onestitate. Aţi spus că recidiva a crescut nu ştiu cum, spectaculos, exponenţial şamd. Astăzi am solicitat de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor situaţia privind recidiva. În 2008 ponderea populaţiei în penitenciare în stare de recidivă era de 46,3%, în 2014 era de 43%, în 2016 - 38,2%, în 2017 - 38,3%, 2018 - 38,4%. Nu sunt date de mine, sunt primite de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi vă asigur că în cursul zilei de mâine vi le voi trimite în scris, oficial, cu ştampilă şi semnătură, spre a vă convinge, eventual", a declarat Tudorel Toader, la dezbaterile privind moţiunea simplă la adresa sa depusă de PNL şi USR.

El a menţionat că în prezent există aproape 20.000 de deţinuţi şi 13.400 de funcţionari publici cu statut special.

"În condiţiile în care aţi adoptat legea recursului compensatoriu, în condiţiile în care a scăzut numărul populaţiei penitenciare, problema deficitului de personal tinde să fie ca şi rezolvată. Comparaţi dumneavoastră vă rog între 20.000 de deţinuţi şi 13.400 de funcţionari, dacă continuăm acest trend va un fi unu la unu", a arătat Tudorel Toader.

El a mai precizat că în ţară există aproape 7.000 de grefieri şi că a pregătit un proiect de lege referitor la aceştia.

"Am redactat la Ministerul Justiţiei un proiect de lege pentru statutul grefierilor, l-am decuplat de experţii criminalişti. Mâine am din nou o întrevedere cu liderii de sindicat, a nu ştiu câta întrevedere. Vom trece proiectul de lege prin Guvern şi îl vom trimite spre adoptare, spre legiferare", a spus ministrul Justiţiei.

PNL şi USR au depus în plenul Camerei Deputaţilor, pe 20 februarie, moţiunea simplă pe Justiţie. Potrivit documentului prin care i se cere lui Toader "să plece" din funcţie, "obedienţa, minciuna, iresponsabilitatea şi reaua-credinţă sunt cauza îngenunchierii Justiţiei".

Autorii moţiunii contestă ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Semnatarii moţiunii mai spun că, în privinţa Legii privind recursul compensatoriu, iniţiativă elaborată în cadrul procedurii pentru ameliorarea condiţiilor din penitenciare şi redactată în urma solicitării CEDO, Toader a girat modificările aduse în Camera Deputaţilor formei iniţiale.

"În acest caz, sunteţi principalul vinovat pentru eşecul aplicării legii menţionate, respectiv pentru eliberarea din închisori a unor condamnaţi (peste 12.000) care au recidivat aproape imediat (peste 600). De asemenea, sunteţi responsabil că nu aţi anticipat corect efectele soluţiilor propuse. Eşec care se traduce, în mod nefericit, în omoruri, violuri, tâlhării, furturi cărora le-au căzut victime români! Nu uitaţi că aţi ignorat soluţia propusă de PNL pentru implementarea măsurilor alternative de executare a pedepselor, măsură aplicată cu succes în statele UE. Aţi încălcat calendarul de măsuri 2018 - 2024 pentru soluţionarea supra-aglomerării carcerale şi a condiţiilor de detenţie, în executarea Hotărârii-pilot Rezmives şi alţii împotriva României, pronunţată de CEDO la 25 aprilie 2017", mai susţin autorii moţiunii.

Aceştia îl acuză pe ministrul Justiţiei că expune România la riscul suportării unor corecţii materiale severe şi menţine starea de supra-aglomerare cu consecinţele viitoare ale eliberării înainte de termen a condamnaţilor şi punerea în pericol a vieţii, integrităţii, sănătăţii şi a bunurilor cetăţenilor.

Autorii moţiunii mai afirmă că informatizarea instanţelor este o "promisiune care se încalcă în fiecare an" de către ministrul Justiţiei şi atrag atenţia asupra "ratării" obiectivului politic major al României, intern şi internaţional în ceea ce priveşte domeniul Justiţiei - ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare de către Comisia Europeană.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult