Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cabinetul Florin Cîțu prinde contur. Sâmbătă are loc prima rundă de negocieri. Ce nume sunt vehiculate

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cabinetul Florin Cîțu prinde contur. În sediile de partid, liderii PNL şi USR-Plus au pus pe hârtie portofoliile pe care le vor negocia sâmbătă, faţă-n faţă.

După ce au avut tot guvernul, liberalii renunţă cu greu, la anumite domenii, iar responsabilii de acum cer să rămână în funcţie. Şi la USR-Plus se stabilesc ministerele dorite în mod special.

De când a renunţat la şefia Guvernului, Ludovic Orban şi-a petrecut zilele în biroul său de la sediul de partid. Trebuie să împartă portofoliile astfel încât să îi mulţumească pe partenerii de coaliţie, dar şi pe colegii de la partid. De altfel, mulţi lideri care au pierdiut alegrile au venit în aceste zile la sediul de partid şi vor să se asigure că vor primi posturi măcar în eşalonul doi sau vor primi şefia unor agenţii bănoase.

La sediul central al PNL s-a negociat intens. La parter, Alina Gorghiu a fost desemnată să împartă funcţiile din parlament, iar în biroul lui Ludovic Orban au urcat pe rând mai mulţi miniştri în funcţie, inclusiv premierul desemnat Florin Cîțu.

Mult timp a petrecut la sediul partidului ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, zis Grindă. Cel mai probabil, acesta nu îşi va păstra postul în viitorul legislativ. Pentru că gestionează fondurile către primării, ministerul este râvnit şi de deputaţii Robert Sighiartău, Raluca Turcan şi Florin Roman. USR ar vrea să-l numească aici pe Ionuţ Mosteanu.

Şi şeful de la Interne, Marcel Vela, a intrat la discuţii cu Ludovic Orban. Partidul l-ar putea înlocui cu deputatul Laurențiu Leoreanu sau cu Rareș Bogdan. Internele sunt însă şi pe lista scurtă a USR, care l-ar trimite aici pe Dragoş Tudorache, europralamentar apropiat de Dacian Cioloș.

Dacă nu va prinde loc la MAI, Dragoş Tudorache l-ar putea înlocui pe Cătălin Predoiu la ministerul Justiţiei. Din partea USR, la acest portofoliu este în discuţii şi deputatul Stelian Ion.

Şi pentru ministerul de Finanţe este o competiţie aprigă. Postul este eliberat prin plecarea lui Florin Cîțu, dar liberalii vor să îl păstreze. Asta dacă nu cumva cei de la USR-PLUS vor reuşi să îşi impună oamenii.

Dan Barna, preşedintele USR: „Trebuie să existe un echilibru şi în ce priveşte importanța şi capacitatea de e genera reforma şi acesta va veni după discuţiile despre programul de guvernare”. Ludovic Orban, preşedintele PNL: „E posibil pe 21 să fie convocat noul parlament şi să se realizeze procedurile parlamentare de intrare în exerciţiu al noului parlament”. Liderii PNL, USR PLUS şi UDMR se întâlnesc sâmbătă dimineaţă la o vilă de protocol din Capitală. Este prima rundă a acestor negocieri pentru formarea guvernului, iar luni partidele politice sunt aşteptate la consultări cu şeful statului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult