Liviu Dragnea i-a împăcat pe Tudose și pe Firea: ”Suntem toți camarazi”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Dragnea i-a chemat la Parlament ca să-i împace, după ce premierul a criticat ideea organizării unui târg de Crăciun în fața Guvernului, iar Firea l-a acuzat că vrea să preia partidul.
A fost prima apariție publică a șefului PSD, după aproape două săptămâni în care n-a fost zărit nici măcar la parada de Ziua Națională.
Prima care a intrat în biroul lui Liviu Dragnea a fost primărița Gabriela Firea. A ieșit zâmbind după o oră de discuții. Apoi a venit rândul lui Mihai Tudose, care n-a zăbovit mai mult de 20 de minute. Firea și Tudose s-au întâlnit și dimineață la Palatul Victoria, unde au fost și primarii de sector pentru o discuție pe buget.
Gabriela Firea: "Cum este relația cu premierul? A fost una încordată. De azi e una calmă”.
Intrebat și el același lucru, prim-ministrul Tudose a răspuns scurt: "Mai vreți să preluați înseamnă că am vrut vreodată, deci nu".
Odata așezate lucrurile, șeful PSD Liviu Dragnea a tras concluzia: "S-a lămurit, nu e nici un război. Adică sunt prieteni? Suntem toți camarazi”.
Săptămâna trecută, Mihai Tudose a recunoscut public că este neinspirat să organizezi un târg în locul unde oamenii protestează și față de guvern și față de legile justiției.
Primărița Firea i-a răspuns și l-a acuzat că își face campanie de imagine și că vrea să-i ia locul lui Liviu Dragnea la șefia PSD.
Deși cei doi anunță acum că s-au împăcat, rămâne de văzut cât va rezistă această camaraderie.
Sursa: Pro TV
Etichete: PSD , Gabriela Firea , Liviu Dragnea , mihai tudose
Dată publicare: 06-12-2017 18:27