Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Continuă negocierile PNL-PSD-UDMR. Bode: Nu vrem să ne păcălim unul pe celălalt, să ne furăm căciula

Negocierile pentru formarea noului Guvern se reiau, sâmbătă, de la ora 14.00, după ce vineri discuţiile au fost întrerupte de cearta pe Ministerul Dezvoltării, aflat în prezent la UDMR şi cerut de cei de la PNL, potrivit News.ro.

Se aşteaptă finalizarea Acordului politic dintre cele trei partide, care va cuprinde împărţirea portofoliilor, rotaţia premierilor şi regulile din interiorul coaliţiei.

Prim-vicepreşedintele PNL, Lucian Bode, anunţă, că, la negocierile de sâmbătă, se va discuta despre structura Guvernului, se va finaliza Programul de guvernare şi se va stabili cuprinsul acordului politic.

”Vom spune exact cum se iau deciziile în coaliţie. Nu vrem să ne păcălim unul pe celălalt, să ne furăm căciula unui celuilalt”, afirmă Bode, precizând că nu este nevoie de un acord de o sută de pagini.

”Ne vom înţelege şi pe structura Guvernului. Astăzi am agreat Pachetul social, iar mâine, la ora 14.00, reluăm discuţiile pe structura Guvernului şi cred mâine o să avem definitivat Programul de guvernare. Tot mâine vom agrea acordul politic”, a afirmat, vineri seară, la Antena 3, Lucian Bode.

Citește și
Nicolae Ciuca, Marcel Ciolacu, Klaus Iohannis, Kelemen Hunor
Liberalii, un nou obiectiv la negocieri: Ministerul Dezvoltării sau Ministerul Transporturilor

Potrivit acestuia, în acordul politic se va stipula clar ”cum va funcţiona coaliţia - un document scris, semnat de cei patru lideri care formează coaliţia”.

”Vom spune exact câte ministere ia fiecare partid. Noi vom spune câte ministere, ce se întâmplă la rotaţie. Am agreat deja că împărţim acest calendar al celor trei ani în două (...) Vom spune exact cum se iau deciziile în coaliţie. Nu vrem să ne păcălim unul pe celălalt, să ne furăm căciula unui celuilalt. Dacă lucrurile sunt clare, transparente, simple...nu este nevoie să avem un protocol de 100 de pagini. 3-4 pagini, dar să spunem cum va funcţiona coaliţia, cum se vor lua deciziile, în Guvern cum se vor promova politicile guvernamentale şi, foarte important, cum soluţionăm eventualele dezacorduri”, a mai declarat Bode.

Potrivit acestuia, în vechea coaliţie multe indecizii erau aduse în Guvern şi s-a ajuns la conflicte.

”În coaliţie trebuie să se tranşeze lucrurile, iar în Guvern lucrurile trebuie să meargă strună”, a mai afirmat Bode.

Negocierile pentru formarea coaliţiei continuă sâmbătă, la ora 14.00, la Parlament.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult