Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Summit NATO în format B9. Joe Biden: „Țările din jurul acestei mese au întărit NATO”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Joe Biden s-a întâlnit miercuri, la Varșovia, cu liderii statelor de pe Flancul Estic al NATO. S-a discutat sprijinul pentru Ucraina, suplimentarea trupelor aliate în Europa Centrală și de Est, dar și ajutorul pentru Republica Moldova.

Liderii flancului estic trebuie să manifeste fermitate în apărarea păcii, iar prezența trupelor americane e necesar să fie consolidată în această zonă, a afirmat președintele Klaus Iohannis, în deschiderea summitului B9.

Prezenţa militară americană crescută trebuie să continue, a spus președintele Iohannis.

„Acest război a adus doar suferinţă şi deznădejde, crime şi strămutarea a milioane de ucraineni, distrugeri fără precedent şi nesiguranţă. Noi, liderii de pe Flancul estic, avem datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii. Trebuie să continuăm să dovedim fermitate în îndeplinirea angajamentelor de sprijin pentru Ucraina, atât cât va fi necesar, pentru a câştiga acest război. România va continua să facă acest lucru. Nu suntem singuri în demersul nostru. Efortul nostru are un obiectiv şi o amploare transatlantice", a declarat şeful statului, în deschiderea reuniunii extraordinare a Formatului Bucureşti 9 (B9) de la Varşovia, citat de Agerpres.

Președintele României a salutat participarea preşedintelui SUA, Joe Biden, la reuniune, arătând că aceasta reconfirmă substanţa formatului Bucureşti 9 şi angajamentul Administraţiei americane faţă de securitatea Flancului estic. „Acest angajament este extrem de solid şi vizionar: o prezenţă militară americană crescută, care trebuie să continue, şi pregătirea unei strategii a Statelor Unite ale Americii pentru Marea Neagră", a afirmat Iohannis.

În discursul său, președintele american Joe Biden a afirmat că puterea Alianței Nord Atlantice stă în unitate, în fața amenințărilor Rusiei. „Țările din jurul acestei mese au întărit NATO. E foarte important să întărim Alianța”.

„B9 a fost fondat în 2015 după anexarea Crimeei și astăzi, aproape de împlinirea unui an de la invazia Rusiei, este important să fim uniți. De asta am vrut să mă întâlnesc cu aliații de pe flancul estic. Sunteți Flancul Estic, sunteți în prima linie, știți cel mai bine care este miza acestui conflict.Despre asta am vorbit cu Zelenski când am fost zilele trecute la Kiev. Și liderii de la această masă au reafirmat angajamentul nostru pentru aceste valori. Vom continua să sprijinim Ucraina. (...) Lucrurile s-au schimbat radical când Putin a invadat Ucraina și trebuie să le schimbăm înapoi. Vom continua să susținem împreună Ucraina” a mai afirmat președintele SUA.

Iulia Petcu, corespondent PROTV: „Această reuniune a statelor din estul Alianței a fost o nouă ocazie ca România să ceară prezență militară sporită pe teritoriul ei. Spunea președintele Iohannis, în urmă cu puțin timp, că acest lucru nu înseamnă doar mai mulți oameni, mai mulți soldați americani, ci ar trebui să vină în România și mai multe echipamente, și, desigur, consumabile, cum ar fi combustibili pentru aceste echipamente. Aceste angajamente au fost, de altfel, asumate în vară la Summitul de la Madrid, și ar trebui concretizate în perioada următoare. Cât despre prezența secretarului general NATO, Jens Stoltenberg, dar mai ales a președintelui american Joe Biden la această reuniune, aceștia nu au făcut decât să spună că Alianța este mai unită ca niciodată, și acesta a fost semnalul pe care au vrut să-l arate. De altfel, în declarația comună pe care au semnat-o la final, au spus din nou că Rusia e cea mai importantă și cea mai mare amenințare la adresa NATO”

Declarația Comună a Liderilor Formatului București 9 Varșovia, 22 februarie 2023

„1. Noi, Șefii de Stat și de Guvern ai Bulgariei, Republicii Cehe, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, României, Republicii Slovace și Ungariei, ne-am întâlnit astăzi, la un an de la declanșarea războiului de agresiune neprovocat și brutal al Rusiei împotriva Ucrainei. Salutăm participarea Președintelui Statelor Unite ale Americii și a Secretarului General al NATO la întâlnirea noastră, care servește ca mărturie a puternicei legături transatlantice și reconfirmă angajamentul de neclintit al NATO pentru apărarea fiecărui centimetru de teritoriu aliat.

2. Acum un an, Rusia a devastat pacea și securitatea în Europa prin încercarea de a subjuga Ucraina prin forță. Acțiunile Kremlinului au dus la o degradare drastică a mediului de securitate în zona euroatlantică, subminând grav securitatea partenerilor noștri.

3. Rusia este cea mai importantă si directă amenințare pentru securitatea Aliată. Ca răspuns la războiul sângeros de agresiune al Rusiei, Aliații NATO au reacționat decisiv într-o manieră unitară si responsabilă. Pentru a-și proteja cetățenii și teritoriul, Aliații sunt angajați să implementeze noul punct de referință pentru postura de descurajare și apărare a NATO și să crească nivelul prezenței militare în țările noastre.”

Ultima zi a turneului președintelui american în estul Europei se încheie cu participarea la summitul extraordinar al formatului București 9, relatează AFP, citată de news.ro.

Casa Albă a precizat anterior într-un comunicat că Biden „se va întâlni cu liderii Celor Nouă de la Bucureşti (B9), un grup de aliaţi ai NATO de pe flancul nostru estic, în prezenţa secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru a reafirma sprijinul de nezdruncinat al Statelor Unite pentru securitatea Alianţei".

Această demonstraţie de susţinere, de la palatul prezidenţial din Varşovia, este menită să liniştească aceste nouă ţări (Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Slovacia), care au în comun faptul că sunt foste membre ale Uniunii Sovietice sau ale Pactului de la Varşovia şi se află pe flancul estic al NATO.

Ce teme se află pe agenda discuțiilor

Reuniunea este axată pe războiul din Ucraina, de altfel motivul principal al vizitei liderului de la Washington.

Printre subiectele de pe agendă figurează modul în care aliații de pe Flancul Estic se vor coordona în continuare în fața amenințării rusești, dar și sprijinul pe care statele din această regiune îl acordă Ucrainei.

Este în discuție și doleanța mai veche a țărilor riverane zonei de război, de consolidare a posturii de apărare și descurajare. Cu alte cuvinte, mai multe trupe aliate, în special americane, și suplimentarea tehnicii militare.

Această întâlnire intervine la o zi după ce liderul rus a promis că îşi va continua "metodic" ofensiva lansată în urmă cu aproape un an în Ucraina şi a anunţat retragerea Rusiei din tratatul americano-rus New START privind dezarmarea nucleară, amintind de cele mai grele momente ale Războiului Rece.

Occidentul vrea „să termine cu noi o dată pentru totdeauna", a proclamat Putin, acuzând Washingtonul şi aliaţii săi europeni că poartă „responsabilitatea de a alimenta flacăra conflictului ucrainean şi victimele sale".

Joe Biden a replicat printr-un discurs susţinut la Varşovia în aceeaşi zi. „Occidentul nu complotează pentru a ataca Rusia, aşa cum a spus Putin. Milioanele de cetăţeni ruşi care vor doar să trăiască în pace cu vecinii lor nu sunt inamicul", a spus el.

Joe Biden, discurs istoric la Kiev

Joe Biden a dat asigurări, după o vizită surpriză la Kiev, luni, în timpul căreia a promis din nou arme ucrainenilor, că sprijinul SUA pentru Ucraina  rămâne "de neclintit".

„Ucraina nu va fi niciodată o victorie a Rusiei, niciodată", a subliniat el, menţionând totodată "voinţa de fier a Americii". Biden a spus că NATO nu va fi divizată şi nu va renunţa.

Joe Biden urmează să se întoarcă la Washington miercuri seara.

Statele Unite au acuzat săptămâna aceasta China că intenţionează să furnizeze arme Rusiei pentru a susţine ofensiva sa în Ucraina, ceea ce Beijingul neagă. Şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, urmează să se întâlnească miercuri, la Moscova, cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov. El s-ar putea întâlni şi cu Vladimir Putin în timpul vizitei sale în capitala rusă, potrivit agenţiei de presă TASS.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult