Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Băsescu, ironic după ce Iohannis a spus că va candida pentru șefia NATO. „Nu credeam că acest post se scoate la concurs”

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a precizat marţi că este foarte bine dacă prin candidatura anunţată de Klaus Iohannis la șefia NATO se pune sub semnul întrebării prezenţa lui Mark Rutte în această funcţie.

"Trebuie să ştiţi că, în interiorul NATO, desemnarea secretarului general este un act politic, pe care şi-l arogă în primul rând Statele Unite, dar şi celelalte două puteri nucleare din NATO - Marea Britanie şi Franţa. De asemenea, în desemnarea secretarului general NATO se are în vedere şi rotaţia prezenţei în Consiliul de Securitate a membrilor nepermanenţi, în aşa fel încât cele trei puteri nucleare să nu aibă surprize la voturi. Lucrurile sunt foarte complicate. Personal, aş spune, poate puţin ironic, că nu am crezut niciodată că se scoate la concurs postul de secretar general NATO, dar se pare că s-a scos şi domnul Iohannis s-a înscris la acest concurs. Rămâne de văzut care va fi finalul", a declarat Traian Băsescu.

În opinia sa, este foarte bine dacă prin candidatura lui Klaus Iohannis se pune sub semnul întrebării prezenţa lui Mark Rutte în funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice.

"Mark Rutte este un om care dispreţuieşte România şi nu ar trebui să acceptăm prezenţa lui în nicio funcţie la nivel NATO sau la nivelul Uniunii Europene. Şi-a condus destul ţara şi a făcut destul rău României", a afirmat fostul şef al statului.

Traian Băsescu a subliniat că această candidatură a lui Klaus Iohannis trebuie în mod obligatoriu să fie susţinută şi de Guvern şi de Ministerul Afacerilor Externe.

Citește și
resedintele Klaus Iohannis si secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, efectueaza o vizita la comandamentul Brigazii Multinationale NATO Sud-Est (MN BDE) din Craiova.
ANALIZĂ. Ce șanse are Klaus Iohannis să ajungă șeful NATO, deși marile puteri au anunțat că-l susțin pe olandezul Mark Rutte

"Dacă Iohannis a făcut acest anunţ fără a avea o strategie de negocieri de politică externă legată de desemnarea dânsului a făcut o mare greşeală, pentru că nu poţi să obţii această funcţie decât cu nişte negocieri extraordinare", a punctat el.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că a decis să intre în competiţie pentru funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice.

"Îmi asum această candidatură în numele României", a declarat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult