Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Avocatul Poporului a primit 10 petiţii de sesizare a CCR cu privire la Codul Administrativ

Avocatul Poporului a anunţat, vineri, că a primit 10 petiţii având ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.

”Avocatul Poporului a primit, până în prezent, un număr de zece petiţii, atât de la persoane fizice cât şi de la persoane juridice, având ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Avocatul Poporului examineaza constituţionalitatea actului normativ criticat, din perspectiva rolului său constituţional de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor”, a transmis, vineri, Avocatul Poporului, potrivit News.ro.

Sursa citată a precizat că analiza presupune parcurgerea unui act normativ complex (638 de articole prin care sunt aduse modificări consistente cadrului legal) şi identificarea eventualelor vicii de constituţionalitate prin raportare la legislaţia incidentă asupra căreia operează modificări actul normativ.

”Este o activitate laborioasă, care necesită timp, cu atât mai mult cu cât presupune şi analiza jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Concluziile analizei de constituţionalitate vor fi comunicate atât petenţilor cât şi publicului”, a mai transmis Avocatul Poporului.

Codul Administrativ a fost adoptat pin Ordonanţă de Urgenţă şi a fost modificat la doar o săptămână, tot prin OUG.

Citește și
guvern
Codul administrativ a fost publicat în Monitorul Oficial. Ce modificări conține

Actul normativ a stârnit critici din partea opoziţiei, a unor organizaţii sindicale şi a unor organizaţii civice.

Documentul prevede, printre altele, indemnizaţii de vârstă pentru primari, dar şi faptul că preşedintele are la dispoziţie doar zece zile pentru a răspunde în cazul remanierilor guvernamentale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult