AUR va sesiza Comisia de la Veneţia pe tema modificării Regulamentului, care interzice LIVE-ul
Potrivit acestuia, textul propus de Comisia de regulament încalcă principiul fundamental al transparenţei şi al manifestărilor paşnice, prin interzicerea afişării de bannere.
"Şedinţele de plen, şedinţele comisiilor şi ale celorlalte foruri sau structuri parlamentare sunt publice. Punct. Doar şedinţele secrete în care se discută chestiuni de siguranţă naţională, doar acelea nu sunt publice. Avem în Codul penal sancţiuni pentru fiecare faptă şi contravenţie comisă de orice cetăţean şi noi suntem cetăţeni români şi nu avem mai multe drepturi faţă de ceilalţi care ne-au trimis aici ca reprezentanţi ai lor. Vă anunţ că vom sesiza Comisia de la Veneţia şi vom cere un raportor pe această chestiune, fiindcă ce se încearcă acum este ca vremelnica Putere să pună pumnul în gura Opoziţiei", a susţinut Stoica, potrivit Agerpres.
Deputatul AUR a declarat că este de acord că violenţa fizică şi cea verbală nu au ce să caute niciunde în societate şi mai ales în instituţiile statului şi în forul legislativ suprem al ţării, dar situaţia în care se găseşte AUR "se datorează injuriilor primite".
"Situaţia în care am ajuns acum, aici, vi se datorează şi dumneavoastră. Dumneavoastră aţi început să ne puneţi etichete, dumneavoastră aţi început să ne faceţi în toate felurile, dumneavoastră ne-aţi şicanat, dumneavoastră aţi încălcat cu bună ştiinţă foarte multe prevederi constituţionale", a motivat Stoica.
Comisia de regulament a Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de modificare a Regulamentului forului legislativ.
Potrivit unui articol, "este interzisă participarea la desfăşurarea unui banner în sala de şedinţe de plen sau în sălile comisiilor Camerei, înregistrarea sau transmiterea în direct a şedinţelor Camerei Deputaţilor, Biroului permanent, Comitetului liderilor, Grupurilor parlamentare sau comisiilor, utilizarea violenţei fizice împotriva altui parlamentar sau violenţă verbală constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie la adresa unui alt parlamentar”.
Sursa: Agerpres
Etichete: scandal , regulament , deputati , Parlament
Dată publicare: 09-02-2022 12:31