Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Arafat, despre închiderea magazinelor: ”Sunt țări care aplică reguli mult mai dure decât noi”

Secretarul de stat Raed Arafat le-a explicat liberalilor, în ședința Biroului Executiv Central al PNL, de ce a fost nevoie de adoptarea unei măsuri prin care magazinele să se închidă la ora 18.00 în zonele cu incidență mare a cazurilor de Covid-19.

 

Potrivit unor surse, liberalii i-au reproșat lui Arafat această decizie, prin care magazinele se închid la ora 18.00.

Astfel, în ședință s-a propus ca doar supermarketurile să se închidă potrivit noilor reguli, iar magazinele mici, de cartier, să funcționeze normal. Conform surselor citate, această propunere va fi analizată în perioada următoare.

După ședință, Arafat a declarat că a luat decizia privind noile restricții a fost luată după ce a analizat situații similare din țări precum Germania.

”Sunt țări care aplică reguli mult mai dure decât noi” - a spus Arafat.

Citește și
Orar magazine în București. Când te poți duce la cumpărături la supermarket și la mall. Care sunt excepțiile
Orar magazine în București. Când e deschis la supermarket și la mall

În opinia sa, România are, totuși, măsuri blânde. El se așteaptă ca Bucureștiul și Ilfovul sa treacă de rata de incidență de 7,5 în perioada următoare.

Cu toate acestea, întrebat de către jurnaliști dacă nu vor fi noi restricții, Arafat a respins ideea: ”Mai mult decât este acuma, nu”.

Șeful DSU mai spune că soluția pentru evitarea aglomerărilor urbane o reprezintă telemunca și decalarea programului de muncă. El este convins că munca de la distanță poate fi aplicată atât de către companiile private, cât și de cele de stat.

”Telemunca poate fi aplicată. Și decalarea programului de muncă este foarte importantă, ca să nu aglomerăm mijloacele de transport public. Unii să plece la ora 4, la ora 3 să vină mai devreme, alții să plece un pic mai târziu. Cu asta evităm și aglomerarea la magazine, evităm aglomerarea în transportul public. Deci cam astea sunt măsurile.” - a spus Arafat.

Și totuși, închiderea magazinelor la ora 18.00 nu înseamnă că oamenii se vor îngrămădi să cumpere până la ora 18? Raed Arafat spune că nu, deoarece această mpsurp trebuie corelată cu decalarea programului de muncă.

”Deci decalarea programului și munca de la domiciliu poate să fie una dintre soluții, ca să nu aglomerăm nici transportul public în comun, nici magazinele, nici nimic. Haideți să o luăm așa. La magazin toată lumea merge. Și dacă le lăsăm deschise până la ora 24 tot toată lumea va merge. Regula magazinului a fost corelată cu regula interdicției circulației. Dacă circulația se interzice la ora 20, atunci, cu 2 ore înainte, într-adevăr, magazinele se opresc pentru ca oamenii să poată ajungă acasă și lucrătorii din magazine să ajungă acasă.

Ca să te duci la magazin în fiecare zi la ora 6, asta înseamnă că nu se respectă nicio altă regulă. Asta înseamnă că toată lumea muncește până la 17 fără decalare de program de muncă, fără muncă la domiciliu, telemuncă și așa mai departe. În momentul în care se permite telemunca se permite și decalarea atunci a programului, oamenii pot să meargă în diferite orare. În momentul în care decalezi programul de muncă, unii vin la 8, pleacă mai devreme, alții pleacă mai târziu. Și atunci, cei care pleacă mai devreme la magazin, nu se aglomerează. Cam asta este logica.” - a mai spus Arafat după ședința PNL, la care a participat.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult