Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Anunțul vicepremierului privind bugetul pe 2020: "Ministerele au datorii de miliarde de lei"

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, sâmbătă, că bugetul pentru 2020 va fi gata până la sfârşitul anului.

Turcan a precizat că Executivul nu a putut veni imediat cu un buget după ce a fost învestit, deoarece a trebuit să acopere "găurile" lăsate de fosta guvernare.

"N-am putut veni cu bugetul imediat ce am fost învestiţi, pentru că am pregătit rectificarea, un alt efort uriaş pe care a trebuit să-l facem, să stingem problemele lăsate în braţe de către PSD pentru anul 2019. Vrem ca anul 2020 să ne prindă cu bugetul pregătit, astfel încât autorităţile locale vitregite de tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii trei ani să poată să-şi construiască bugetele locale, întrucât activitatea autorităţilor locale are un rol uriaş în crearea de creştere economică, de care avem atâta nevoie la nivel naţional", a spus Raluca Turcan.

Ea a susţinut că pe anul 2019 a fost prezentat un buget "fals" de către Guvernul PSD şi nu doreşte ca actualul Cabinet să se afle în aceeaşi situaţie.

"Bugetul pe anul acesta a fost fals prezentat şi gândit cu o diferenţă de 18 miliarde de lei. 43 de primării de municipii reşedinţă de judeţ rămăseseră fără acoperirea cheltuielilor de funcţionare", a afirmat Turcan.

Citește și
Ponta si Tudose
Demisie în bloc în Pro România: „Ne luăm rămas-bun de la politica pumnului în gură”

Potrivit acesteia, PSD a lăsat la ministere datorii de ordinul miliardelor de lei şi în fondul de rezervă al Guvernului liberalii au găsit "zero lei".

"În fiecare minister am găsit găuri financiare cu obligaţii de plată de ordinul miliardelor de lei. De exemplu, PNDL, la nivelul Ministerului Dezvoltării, cinci miliarde de lei, plus întârzieri la rambursările de TVA. Fondul unic de sănătate - trei miliarde de lei. Bugetul asigurărilor sociale, două miliarde de lei. (...) Nu am găsit aproape nimic la Guvern, în fondul de rezervă al Guvernului am găsit zero lei, iar la ministere nu pot să spun că am găsit vreun minister unde să nu fie probleme grave, cronice", a afirmat vicepremierul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult