Anunțul lui Călin Popescu Tăriceanu, după condamnarea lui Liviu Dragnea
De asemenea, Tăriceanu îi asigură pe "sutele de mii de români" care au manifestat în Piaţa Victoriei în 9 iunie, la mitingul organizat de coaliţa de guvernare, că "ALDE şi PSD vor continua să promoveze acele reforme necesare pentru asigurarea reformării justiţiei şi stoparea influenţei nocive a statului paralel".
"Am luat act de decizia Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie în dosarul „DGASPC Teleorman”. Trebuie spus faptul că este o decizie în primă instanţă, ceea ce înseamnă că Liviu Dragnea se bucură în continuare de prezumţia de nevinovăţie, valabilă până în momentul unei decizii definitive a instanţei. Indiferent de sentinţa definitivă, vreau să subliniez importanţa continuării dezbaterii şi adoptării reformelor necesare pentru stoparea abuzurilor şi a încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor", a scris Tăriceanu pe Facebook.
El îi asigură pe "sutele de mii de români care au manifestat în Piaţa Victoriei, în ziua de 9 iunie, împotriva abuzurilor şi pe milioanele de români care au votat în 2016 pentru un stat de drept, nu pentru statul drepţi", că "ALDE şi PSD vor continua să promoveze acele reforme necesare pentru asigurarea reformării justiţiei şi stoparea influenţei nocive a statului paralel".
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat joi la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu. El a fost achitat pentru infracţiunea de fals intelectual. Decizia instanţei supreme nu este definitivă.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!
Sursa: News.ro
Etichete: PSD , Liviu Dragnea , Călin Popescu Tăriceanu
Dată publicare: 21-06-2018 21:34