Alertă de Covid-19 la nivel înalt. Președintele Klaus Iohannis s-a testat de urgență
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Potrivit surselor citate, rezultatul testului de Covid-19 pentru președintele Klaus Iohannis a ieșit negativ.
Șeful statului ar fi recurs la această testare după ce - aflat în Suedia - a intrat în contact cu președintele Letoniei, care a fost confirmat cu Sars-Cov-2.
În urmă cu aproximativ o săptămână, Iohannis a declarat - răspunzând unei întrebări - că s-a vaccinat și cu doza a 3-a de vaccin anti Covid.
Astfel, vizita oficială a preşedintelui Klaus Iohannis în Republica Letonia, care ar fi trebuit să aibă loc vineri şi sâmbătă, a fost amânată.
"Vizita oficială a preşedintelui României, Klaus Iohannis, în Republica Letonia, care ar fi trebuit să aibă loc în perioada 15 - 16 octombrie, a fost amânată, având în vedere faptul că preşedintele Letoniei a fost confirmat pozitiv la infectarea cu SARS-CoV2", a confirmat Administraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres.
Potrivit presei letone, preşedintele Egils Levits, revenind miercuri seara dintr-o vizită de lucru în Suedia, a făcut un test rapid antigen COVID-19, care a ieşit pozitiv. Ulterior, preşedintele leton a făcut testul PCR, care a confirmat şi infecţia cu SARS-CoV-2.
Preşedintele Letoniei urma să se întâlnească joi cu omologul estonian, Alar Karis, iar vineri cu preşedintele Klaus Iohannis. Preşedintele leton l-a sunat personal pe şeful statului român pentru a-i explica situaţia şi pentru a amâna vizita.
Sursa: Pro TV
Etichete: klaus iohannis , vaccin , coronavirus , vaccinare
Dată publicare: 14-10-2021 16:21