Modifica setarile cookie
Toate categoriile

AEP anunţă un control la AUR, ca să vadă cine finanțează partidul și ce a făcut cu banii de la stat. Reacția lui Simion

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat că instituţia a demarat un control la partidul AUR, urmare a numeroaselor sesizări primite din teritoriu şi a informaţiilor din mass-media, fiind vorba de o sesizare din oficiu.

Controlul a demarat pe 1 septembrie şi se va finaliza peste două săptămâni, a mai spus şeful AEP. Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) a declarat, pentru News.ro, că nu au nicio temere legată de acest control pentru că în cazul tuturor achiziţiilor au întrebat AEP despre legalitate şi a arătat că plângerile au venit din partea simpatizanţilor USR şi a unor ONG-uri.

”Urmare a numeroaselor sesizări primite din teritoriu şi a multiplelor informaţii apărute în mass-media, în legătură cu diverse activităţi organizate de formaţiunea respectivă, ne-am sesizat din oficiu şi am dispus un control care a început pe 1 septembrie şi se va finaliza peste două săptămâni”, a declarat preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă.

Potrivit preşedintelui AEP, ”controlul vizează legalitatea obţinerii veniturilor pentru formaţiunea respectivă, atât din subvenţiile de la stat dar mai ales din alte surse strict prevăzute de lege şi legalitatea cheltuielilor în conformitate cu legea privind finanţarea partidelor”.

”La sfârşitul controlului, raportul întocmit de echipa de control va fi publicat pe site-ul Autorităţii”, a mai precizat preşedintele Autorităţii.

Reacția lui George Simion

George Simion, preşedintele AUR, a declarat pentru News.ro că ”lucrurile sunt cumva şi normale şi forţate”. ”Autoritatea Electorală a primit foarte multe plângeri din partea simpatizanţilor USR şi prin intermediul unor ONG-uri, de aceea a pornit un control pentru primele 6 luni din 2023. Dar nu încheiase încă controlul pe anul 2022. Deci aveam două controale în acelasi timp”, a spus Simion. Liderul AUR spune că nu are nicio temere legată de acest control al AEP. ”Nu avem temeri legate de acest control, pentru fiecare achiziţie făcută de noi am întrebat cu privire la legalitate Autoritatea Electorală. Pe oponenţii noştri politici i-am deranjat că am trimis fluturaşi cu mesaj politic folosind Poşta Româna şi ca am pornit acea caravana medicală prin satele unde nu exista picior de medic. Noi măcar am lăsat banii în ţară, prin Poşta Română, nu i-am dat la Google şi Facebook şi am încercat să întoarcem impozitele date de români către români prin spitalul mobil”, a mai afirmat Simion. În ultima perioadă, AUR a lansat mai multe campanii, precum Caravana Medicală AUR, prin care au mers prin ţară pentru a oferi servicii medicale românilor şi ”Ghiozdănelul de aur", care a vizat donarea a 20.000 de ghiozdane echipate copiilor din ţară.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult