Modifica setarile cookie
Toate categoriile

5.000 de oameni vor fi prezenți la Congresul PNL: „Este ilegal! Mă aștept ca Poliția sau Jandarmeria să intervină”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Deși se apropie să intre oficial în scenariul roșu, Bucureștiul va găzdui în acest sfârșit de săptămână Congresul PNL.

Nu mai puțin de 5.000 de oameni vor fi prezenți, iar printre aceștia se va număra și Klaus Iohannis, președintele României. „Este ilegal!”, a declarat fostul prefect al Capitalei, care se așteaptă ca Poliția sau Jandarmeria să intervină.

„Sunt doar declarații politice, pe care eu le ignor”, răspunde premierul Florin Cîțu, candidatul cu cele mai mari șanse.

La congresul PNL de sâmbătă sunt așteptați în Pavilionul Central de la Romexpo peste cinci mii de delegați, plus câteva sute de invitați. Liberalii susțin că nu încalcă prevederile hotărârii propriului guvern privind combaterea pandemiei adoptată săptămâna trecută. Nu este reglementat niciunde regimul centrelor expoziționale. Liderii PNL sunt de părere că evenimentul se încadrează la categoria concertelor, la care prezența este permisă până la jumătate din capacitatea sălii.

Florin Cîțu, prim-ministru: "Avem recomandare de la specialiști care spun că dacă se respectă toate normele, și avem acolo 15.000 de metri pătrați, asta înseamnă că fiecare persoană, daca vin 5.000 de delegați, se respectă trei metri pătrați de persoană, vor fi cu măști, cu certificate verzi."

Citește și
Florin Citu, Ludovic Orban
Congresul PNL intră în linie dreaptă. Ludovic Orban acuză posibile fraude în ziua decisivă

Potrivit siteului Romexpo, capacitatea Pavilionului Central este de peste cinci mii de oameni dacă stau în picioare. Așezați pe scaune, așa cum se va întâmpla la Congres, încap în vremuri normale între trei și șase mii. Pentru că ne aflăm în condiții de pandemie, fostul prefect al Capitalei susține că adunarea PNL este ilegală.

Alin Stoica, fost prefect al Capitalei: "În momentul în care s-a depășit incidența de 3 la mie, astfel de conferințe sau congrese nu pot fi organziate cu mai mult de 150 de oameni. E în hotărârea de guvern care prelungește starea de alertă. Se interpretează abuziv legea.”

Liberalii au cerut și acordul Departamentului pentru Situații de Urgență. Raed Arafat le-a răspuns că pot să-și organizeze congresul, însă a făcut-o înainte ca în București rata de incidență a îmbolnăvirilor să depășească 3 la mia de locuitori. Joi este 3,65. Robert Sighiartău, secretar general PNL: "Dacă vă uitați la suprafața centrală a Pavilionului Central, o să vedeți că încap mult mai multe persoane. E un spațiu care poate fi utilizat pentru mai multe activități, nu scrie clar pentru ce."

Liberalii au anunțat că îi vor lăsa să intre în sală doar pe membrii vaccinați sau care au un test negativ. Lupta la congresul de sâmbătă se poartă între actualul lider, Ludovic Orban, și premierul Forin Cîțu. Șeful statului a anunțat că va participa la eveniment.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult